Comisia Juridică a Camerei Deputaților a votat favorabil inițiativa legislativă care prevede creșterea consimțământului cu privire la actual sexual cu un minor. Astfel la minorii sub 16 ani se va prezuma ca actul sexual este viol.
Potrivit statisticlor oficiale în ultimii 6 ani, din cele 18.500 de sesizări de copii abuzați, 12.600 de cazuri au fost închise de anchetatori. De cele mai multe ori agresiunea este instrumentată drept act sexual cu un minor, așa că era destul de complicat în a merge mai departe cu ancheta.
Potrivit statisticilor în România, la fiecare 6 ore un copil este abuzat sexual. “Comisia Juridică din Camera Deputaților a dat astăzi raport de adoptare pentru inițiativa care privește creșterea consimțământului sexual în România.
Prin modificările legislative propuse, cresc, totodată, și pedepsele pentru cei care întrețin relații sexuale cu minorii forțați să se prostitueze, dar și pentru pornografia infantilă. Este o lege atât de necesară! Avem nevoie de cât mai multe instrumente pentru a bloca monștri care distrug vieți, care provoacă traume psihice iremediabile și care nu își au de fapt locul în societate”, a scris pe Facebook președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol de la PSD.
Ea este unul dintre inițiatorii proiectului de lege care mai prevede și majorarea pedepselor pentru cei care întrețin relații sexuale cu minorii forțați să se prostitueze, dar și a celor pentru pornografia infantilă. Potrivit reprezentanților Declic, cei care au înaintat în Parlament o petiție semnată de peste 100.000 de cetățeni cu privire la incriminarea actului sexual cu un minor, raportul a fost adoptat cu majoritate largă în Comisia Juridică, doar liberalul Ioan Cupșa ar fi votat împotrivă (dorea ca pragul pentru consimțământ să fie coborât la vârsta de 14 ani) iar Stelian Ion (USR) s-ar fi abținut.
Proiectul de lege privind modificarea Codului penal în sensul adoptării unei protecții mai ridicate pentru minori împotriva violatorilor urmează să fie pus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, care este cameră decizională.