Unele și-au sacrificat frumusețea, transformându-se în personaje care sunt opusul a ceea ce reprezintă în realitate. Altele au fost nevoite să se îngrașe, să slăbească, sau să sufere transformări corporale și vestimentare oribile.

Ba mai mult, personajele pe care le-au interpretat în filme sau seriale, le-au șlefuit cumva greșit imaginea. Mayim Bialik, este unul dintre exemplele cele mai concrete. 

Deși este mai puțin cunoscută după nume, actrița Mayim Bialik a devenit populară după ce a jucat în serialul Big Bang Theory, interpretând rolul prietenei ciudatului Sheldon. La fel ca și prietenul ei, Mayim era o tânără anostă și ciudată. În viața reală însă, actrița se pare că arată cu totul diferit.

Mayim Bialik are un corp la care suspină mulți bărbați, chiar dacă fustele lungi până peste genunchi în care era îmbrăcată în serialul de comedie nu sugerau sub nicio formă acest lucru.

Pe lângă faptul că are un corp extrem de sexy, Bialik este și om de știință neurolog, același rol avându-l și în serialul mai sus amintit.

În galeria foto atașată, veți putea descoperi și alte actrițe care au interpretat personaje urâte, dar care în viața de zi cu zi sunt total diferite.