Evenimentul Zilei > Actualitate > Actrița Jennifer Aniston e o vaccinistă radicală. Nu se mai întâlnește cu prietenii nevaccinați
Actrița Jennifer Aniston e o vaccinistă radicală. Nu se mai întâlnește cu prietenii nevaccinați

Actrița Jennifer Aniston e o vaccinistă radicală. Nu se mai întâlnește cu prietenii nevaccinați

Cunoscuta actriţa americană Jennifer Aniston a anunţat, zilele trecute, că a luat decizia de a nu se mai întâlni cu prietenii ei care refuză să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

La începutul acestei săptămâni, vedeta americană, una dintre protagonistele serialului TV „Friends”, a dezvăluit că a „pierdut câteva persoane din rutina (ei) săptămânală” care au decis să nu se vaccineze împotriva COVID-19.

Unii dintre admiratorii ei de pe Instagram au întrebat-o de ce este atât de îngrijorată, pentru că actriţa este deja vaccinată împotriva noului coronavirus.

„Pentru că, dacă ai contractat noua variantă a virusului, poţi să mi-o transmiţi şi mie. Eu pot să fac o formă uşoară a bolii, dar nu voi fi spitalizată şi nici nu voi muri din această cauză”, a răspuns vedeta americană într-un mesaj online publicat joi.

„Însă pot s-o transmit cuiva care nu s-a vaccinat şi a cărui sănătate este compromisă (sau care are o boală preexistentă) – şi astfel aş putea să le periclitez viaţa”, a adăugat Jennifer Aniston.

Ea a distribuit aceste declaraţii în secţiunea Stories a contului ei de Instagram, ce permite utilizatorilor să publice fotografii, videoclipuri şi mesaje, care pot fi consultate doar pentru 24 de ore, scrie Agerpres.

Într-un interviu acordat pentru InStyle şi publicat marţi, Jennifer Aniston a declarat: „Există în continuare un număr mare de oameni care se declară împotriva vaccinurilor sau care pur şi simplu nu ţin cont de adevărurile factuale. E cu adevărat păcat”.

Tocmai am pierdut câteva persoane din rutina mea săptămânală

„Tocmai am pierdut câteva persoane din rutina mea săptămânală care au refuzat să se vaccineze sau care nu au vrut să spună (dacă s-au vaccinat sau nu, n.r.) şi asta este regretabil. Cred că este obligaţia ta morala şi profesională să informezi oamenii în legătură cu acest lucru, pentru că nu suntem cu toţii informaţi în legătură cu statutul tău vaccinal sau testaţi anti-COVID-19 în fiecare zi”, a adăugat vedeta americană.

„E o chestiune complicată, deoarece toţi oamenii au dreptul la o opinie – dar multe dintre opinii nu se bazează pe nimic altceva decât pe frică sau pe propagandă”, a mai spus ea.

Jennifer Aniston este una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume şi a devenit celebră datorită serialului TV „Friends”, în care a interpretat personajul Rachel.

La începutul acestui an, actorii principali din distribuţia acestui serial s-au reunit pe micile ecrane pentru prima dată după o pauză de 17 ani.

Jennifer Aniston a stabilit un record de popularitate pe Instagram (care a fost doborât între timp) atunci când s-a înscris pe această reţea de socializare în 2019. Contul ei de Instagram este urmărit în prezent de 37 de milioane de admiratori („followers”).

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: