Autoritățile uită sacrificiul milioanelor de anticomuniști închiși

De când este dată Legea ca 14 mai, data miilor de arestări din 1948, să devină Ziua Națională de cinstire a Foștilor Deținuți Politic, autoritățile nu s-au prea înghesuit să le onoreze memoria celor circa 2.000.000 de români închiși și deportați, la care se adaugă și suferința altor milioane de membri ai familiilor lor.  Doar Avocatul Poporului aprecia acum câțiva ani că „aceste persoane, catalogate ca „duşmani ai poporului” au fost, aşadar, încarcerate, multe ucise, iar familiile lor hărţuite, batjocorite şi supuse unui tratament „regim special”.

Abuzurile Securității nu au cunoscut limite: intelectuali de marcă ai ţării au fost daţi afară din facultăţi pentru că erau cu „origine nesănătoasă” şi trimişi în posturi de muncitori necalificaţi, preoţii fie au fost lichidaţi, fie deportaţi în lagăre de concentrare, profesori, medici, politicieni sau ţărani s-au trezit peste noapte arestaţi, supuşi torturilor şi trimişi în închisoare. În calitate de apărător al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, Avocatul Poporului consideră că gratitudinea pe care poporul român o datorează martirilor din temnițele comuniste, pentru curajul şi sacrificiul acestora, trebuie să se reflecte şi în modul în care instituţiile statului se raportează la această categorie specială de persoane, pe care legiuitorul român a înțeles să o protejeze”. Din păcate au rămas doar vorbele.

Cine a fost Părintele Nicolae, tatăl Leopoldinei Bălănuță

Preotul Nicolae Bălănuţă, născut la 27 august 1911 în localitatea Străoane de Sus, Vrancea, a studiat la Seminarul din Galaţi şi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. A slujit în parohia Păuleşti,
Vrancea, şi la capela militară din Focşani. A fost luat prizonier pe Frontul de Est, iar între anii 1958 – 1961 a fost închis, se arată în lucrarea „Martiri şi mărturisitori ai Bisericii din România (1948 – 1989)” din Colecția Cicerone Ionițoiu, disponibilă pe Archive.org.

Istoricul CNSAS Adrian Nicolae Petcu, care i-a studiat dosarul și i-a publicat fișa matricolă în ziarul Lumina al Patriarhiei Române, vine cu mai multe amănunte despre tatăl Leopoldiei Bălănuță: „Tânărul Bălănuţă a primit darul preoţiei la 25 iulie 1935, la 24 de ani, pe seama Parohiei Păuleşti, judeţul Vrancea. Date despre activitatea sa pastoral-misionară nu se regăsesc în dosarul penal întocmit de Securitate. Aflăm că în 1941 a fost mobilizat pe frontul de est în calitate de confesor militar şi că la 20 august 1944 a căzut prizonier la sovietici. La 17 iunie 1946 a fost repatriat. Ulterior, avea să ajungă preot la capela militară din Focşani, mai apoi devenită Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi chiar să ocupe postul de protopop de Focşani. În această postură, la 25 ianuarie 1958 a fost ridicat de Securitate şi trimis în arestul Direcţiei Regionale a Ministerului Afacerilor Interne din Galaţi. După întocmirea formelor penale preliminare, la puţin timp a fost trimis în lagărul de muncă forţată de la Culmea.

În urma cercetărilor întreprinse de Securitate, despre părintele Bălănuţă se arăta: „Din materialul ce-l deţinem asupra sa, reiese că înainte de 23 august 1944 a desfăşurat activitate legionară, deţinând funcţia de şef de garnizoană legionară; în ultima perioadă a fost semnalat cu manifestări duşmănoase împotriva măsurilor luate de guvern şi partid”. În consecinţă, prin Ordinul MAI nr. 10.003 din 15 aprilie 1958, părintele Bălănuţă era trimis în detenţie administrativă, în lagăr de muncă, pentru o perioadă de 36 de luni. De la Culmea, în septembrie 1959 este mutat în lagărul de la Periprava. La 23 februarie 1961 a fost eliberat din lagărul de la Periprava. S-a întors la Focşani, în mijlocul familiei, dar nu i s-a permis reintegrarea în preoţie. O perioadă de timp a lucrat ca muncitor la Fabrica de Mobilă din Focşani. Mai apoi avea să fie reintegrat la Parohia Cosmeşti, iar după un an, la fosta capelă militară din Focşani. La 17 iulie 1986 a decedat.”

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE