Evenimentul Zilei > Actualitate > Actorul George Mihăiță s-a urcat băut la volan și a făcut accident
Actorul George Mihăiță s-a urcat băut la volan și a făcut accident

Actorul George Mihăiță s-a urcat băut la volan și a făcut accident

Actorul George Mihăiță a fost implicat, miercuri seară, într-un accident în Capitală. Actorul s-a urcat băut la volan și a intrat cu mașina într-un alt autoturism și într-un refugiu STB.

Din primele cercetări a reieșit că George Mihăiță avea alcoolemie destul de mare. Verificarea cu aparatul etilotest a relevat o alcoolemie de 1,05 mg/l. Actorul a fost dus la IML pentru recoltarea probelor biologice.

Într-un comunicat de presă, Poliția Capitalei informează că miercuri seară, „în jurul orei 21:20, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 72 de ani, care se deplasa pe Bd. Basarabia, când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 86 a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat in coliziune cu un autovehicul staționat, lovind totodată și refugiul STB”.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.