Când se lumina Teatrul Național din București cu lumânări, fiecare actor primea, pentru cele două sfeșnice care-i străjuiau masa la care se grima, câte două lumânări de fiecare spectacol.
Actorii înfigeau doar o lumânare în unul din sfeșnice, cealaltă punând-o bine în lădița pe care țineau picioarele.
La sfârșitul fiecărei stagiuni plecau acasă cu o bună cantitate de lumânări, iar anumiți negustori chilipirgi îi așteptau la colt și afacerile se făceau fără mare greutate.
Citește GRATUIT toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
