După ce s-a anunţat că şapte persoane care lucrează la Ambasadei României la Paris au fost testate pozitiv cu coronavirus, s-a dispus suspendarea activităţii, fiind preluate doar cazurile urgente.
Franţa a înregistrat 418 decese în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de la începutul pandemiei de coronavirus, numărul total ajungând la 3024, notează 20Minutes. Iar 5056 sunt la reanimmare.
Peste 730.000 de infectaţi și aproape 35.000 de decese este cel mai recent bilanț al pandemiei de coronavirus. Mii de noi cazuri au fost raportate în ultimele 24 de ore, iar autoritățile din Europa și Statele Unite au anunțat înăsprirea restricțiilor. Printre cele mai noi cazuri se numără și câțiva angajați ai Ambasadei României la Paris.
Potrivit grupului de comunicare strategică, de la începutul pandemiei, 86 de români din străinătate au fost depistați pozitiv, iar 16 au murit.
Personalul Ambasadei României a fost testat la sfârșitul săptămânii trecute și acum şapte angajați sunt pozitivi. Tot personalul a fost plasat în izolare. Starea tuturor este foarte bună, inclusiv cea a ambasadorului României la Paris, Luca Niculescu.
Personalul misiunii a intrat, aşadar, în izolare. În aceste condiţii, activitatea ambasadei şi a consulatului este suspendată temporar. Se asigură doar urgenţele.
Ministerul Afacerilor Externe a informat că șapte persoane care își desfășoară activitatea în cadrul Ambasadei României la Paris au fost testate pozitiv cu COVID-19.
Au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile din statul de reședință, respectiv măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și familiile acestora. Starea celor șapte persoane este bună.
În acest context, activitatea Ambasadei României în Republica Franceză va fi restrânsă, având în vedere necesitatea ca personalul misiunii să intre în autoizolare. Totodată, se precizează, că activitatea secției consulare este suspendată temporar, fiind preluate doar cazurile urgente, potrivit celor relatate pe site-ul oficial.