Top 10 biografii. De la misoginul Jung la nepoata lui Sadoveanu

Top 10 biografii. De la misoginul Jung la nepoata lui Sadoveanu

Vă propun astăzi un nou „Top 10”, doldora de poveștile unor personalități marcante ale României și ale lumii. Diplomați, artiști, politicieni, psihanaliști, spioni și scriitori - toți și-au dat mâna aici pentru a-ți lărgi orizonturile culturale. Îndrăzniți, îndrăzniți!

1. „Un părinte fondator al României Mari. Alexandru Vaida Voevod”, de Liviu Maior, Editura Școala Ardeleană

V-am surprins cu prima propunere, așa-i?

Să dăm cuvântul autorului!

Ne puteți urmări și pe Google News

Alexandru Vaida Voevod s-a dedicat mai bine de o jumătate de secol naţiunii sale. Momentul de vârf al carierei lui, după cum singur o mărturisea, au fost anii 1918-1921, care îl plasează printre făuritorii României Mari. Ceea ce s-a petrecut înainte sau după această perioadă a fost politică şi speranţă, curaj şi dedicaţie pentru naţiune. Opţiunile sale, unele discutabile, sunt puse în umbră de realizarea, la 1 Decembrie 1918, a unităţii politice româneşti.

Marea tranziţie, având ca punct de plecare România Mare, s-a conturat, din păcate, mai mult în sfera politicului. În acelaşi timp, este adevărat, a fost scurtă, puţin peste două decenii. Ţara noastră pierde în 1940, rând pe rând, o parte din teritoriile recunoscute de Conferinţa de Pace de la Paris, iar cel de-al Doilea Război Mondial, cu urmările sale, pune capăt procesului tranziţional democratic. Vaida a fost martorul trecerii românilor de la euforie la dezamăgirea de după 1945.

Oameni ai Europei de Mijloc

Personalitatea lui Vaida Voevod, comparabilă cu oricare dintre contemporanii săi cehi, slovaci, sârbi, polonezi etc., se înscrie într-o galerie a figurilor de factură istorico-politică generată de complicatele probleme ale Europei Central-Estice. Ambianţa începutului de secol XX a format un gen aparte de oameni politici, specifici aşa-numitei Europe de Mijloc. (Liviu Maior)

Naţiunea română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere – după multe suferinţe de veacuri – afirmarea şi valorizarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplină viaţă naţională. (Alexandru Vaida Voevod) Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Fundaţiei Transilvania Leaders.

2. „Ultima vară în Bretania”, de Ada d’Albon, Editura Curtea Veche Publishing

Ada d’Albon, actriță română de teatru cu o carieră promițătoare între anii 1960 și 1970, nepoată a lui Mihail Sadoveanu, s-a exilat la Paris la începutul anilor 1980. Acolo, împreună cu soțul său, regizorul Laurențiu Azimioară, a înființat Théâtre de l’Orme (2002).

Povestea ei se înfiripă între casa anilor fericiți, cu cascadele de flori, din fostul cartier Uranus și balconul cât o gheretă din Paris, îngropat și el în flori, unde, sub o tufă de crizanteme galbene, așteaptă urnele cu cenușa fără țară a părinților; între pasiunea devoratoare pentru teatru, cu sensul deplin pe care i-l oferă scena și fracturile destinului căznit al unor artiști români exilați în Franța; între Parisul hâd, cu o fereastră de la care nu se vede nimic și Saint-Pierre-Quiberon, unde oceanul îi îmbrățișează mereu însingurările și unde un anume domn Hervé, gingașă epavă umană, îi servește cafeaua dis-de-dimineață, cu eleganța unui mare senior.

Ușa spre vis

Amintiri de toate culorile năpădesc inima și pictează, în nuanțe de umor tandru-amărui și durere ascuțită, lumea exilului: duioasă, grotescă, dezvrăjită. Dar când toate drumurile par înfundate, o ușă blindată se deschide, totuși, spre vis. Chiar așa... cine și-ar fi închipuit?

3. „Jung. O biografie”, de Deidre Bair, Editura Trei

Carl Gustav Jung, unul dintre cei mai importanţi gânditori ai vremii noastre, a influenţat în profunzime aproape toate aspectele culturii moderne, incluzând medicina, religia, filosofia, literatura, arta şi, desigur, domeniul în permanentă evoluţie al psihanalizei.

Prințul moștenitor

Jung a fost „prinţul moştenitor” al lui Sigmund Freud, ales cu grijă de mai vârstnicul părinte al psihanalizei pentru a deveni primul preşedinte al Asociaţiei Psihanalitice Internaţionale în 1910. Cu toate acestea, în 1914 Jung a abandonat teoria lui Freud pentru a-şi găsi propriul sistem de psihologie analitică. Pe măsură ce influenţa lui Freud a scăzut de-a lungul anilor, ideile lui Jung - despre interpretarea viselor, despre integrarea psihicului ca ţel al dezvoltării personale, despre rădăcinile comune ale tuturor mitologiilor umanităţii - au dobândit o influenţă covârşitoare.

Misogin și nazist?

Însă Jung a fost, de asemenea, subiectul multor controverse şi speculaţii. Oare a falsificat respectatul om de ştiinţă datele care au dus la importanta sa teorie despre inconştientul colectiv? A fost el un antisemit, un simpatizant şi colaboraţionist nazist? A fost un misogin care a avut relaţii poligame pe tot parcursul vieţii sale?

Bazându-se pe accesul fără precedent la arhive private, pe interviuri, jurnale analitice şi ciorne ale lucrărilor lui Jung, Deidre Bair se ocupă de aceste acuzaţii şi separă realitatea de mit şi înţelegere eronată, dezvăluind fapte uimitoare despre viaţa personală şi profesională a lui Jung. Bair zugrăveşte un portret captivant, obiectiv şi foarte uman al controversatului geniu.

Brâncuși altfel

4. „Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”, de Moni Stănilă, Editura Polirom

„Atelierul lui e o lume. El nu mai trăieşte în Franţa. O lume mică şi albă în care realitatea se schimbă, trupurile groase cad şi corpurile îşi dezvăluie sufletele, esenţa. Charon e mic, cu ochi vii. Mâini puternice îi piaptănă barba desprinsă din Vechiul Testament. Şi, dacă vrea, te invită să treci pragul. Şi, dacă se înfurie, te poate arunca afară. Cu şuturi în fund. Şi, dacă e fericit, aprinde focul în forjă, fierbe o supă, scoate găina şi o frige direct pe jar. Pereţii albi ascund drumurile lumii. Scările de funie urcă până la patul ascuns. Sculpturile stau exact la distanţa de care au nevoie ca să vorbească între ele. Ca să vorbească în capul lui. Fumul gros de ţigară şi praful alb de ghips se poartă deasupra lor. Şi piatra cântă.”

5. „Caragiale. Scrisoarea pierdută”, de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Polirom

„Eram încongiurat de poezie proastă prin redacţii şi-n tipografii, curgea cerneala ieftină ca apa Dâmboviţei şi atâta m-a scîrbit excesul acesta de prost-gust şi oh şi ah şi istorie naţională măreaţă, că am început s-o iau la forfecat şi-am descoperit că-i mult mai pe structura sufletului meu s-o parodiez şi s-o iau în derâdere decât să mimez a poetiza.” - Caragiale, Ion Luca Caragiale.

Regele nebun

6. „Ludovic al II-lea al Bavariei sau Regele nebun”, de Jean des Cars, Editura TREI

De mai bine de un secol și jumătate, viața și destinul tragic al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei continuă să fascineze. Se știe că suveranul a fost declarat nebun și a murit în condiții misterioase, după ce a construit castele fabuloase, bijuterii ale Germaniei de Sud. A reînsuflețit lumea cavalerilor medievali și a fost un mare admirator al secolului al XVII-lea francez.

L-a salvat pe Richard Wagner de la faliment

A reușit să impună opera muzicală a lui Richard Wagner, salvându-l pe compozitor de la faliment. A fost primul mecena al festivalului de la Bayreuth. A fost totodată straniul confident al propriei sale verișoare, celebra Sisi, împărăteasa Austriei și regina Ungariei. S-a luptat pentru identitatea regatului său în interiorul Imperiului German.

Ludovic al II-lea nu este numai cel mai faimos rege al Bavariei, dar rămâne și cel mai enigmatic. Cartea lui Jean des Cars este o captivantă poveste a unui destin cu aură romantică, un omagiu adus unei moșteniri artistice incontestabile, dar totodată și o încercare temerară de reabilitare a unui mare nedreptățit al istoriei.

Portretul unui rege excentric

Grație unei cercetări minuțioase în arhive și unei atente munci de investigație bazate pe documente aduse la iveală de specialiști, Jean des Cars reușește să contureze portretul unui rege excentric, iubitor al artelor, inițiator al unor proiecte arhitectonice extravagante și să explice viața și moartea acestui monarh vizionar, multă vreme victimă a unei reputații nemeritate.

7. „Enescu. Caiete de repetiții”, de Dan Coman, Editura Polirom

„Când, seara târziu, se pornise ploaia, bărbatul apăruse cu cutia aceea mică în mână, arătându-i-o încântat. Am luat-o din Dorohoi, de la librăria lui Bercovici. E sârguincios şi e un copil cuminte, o merită, a zis el. Maria s-a repezit la cutie cu praf dezinfectant şi, cu mişcări scurte, a şters vioara de opt ori. Să nu i-o dai decât mâine-dimineaţă, altfel nu doarme toată noaptea, a zis ea. Când a intrat să-l verifice, băiatul dormea. Dimineaţa, după ce a făcut focul în sobă, Costache a mai deschis o dată cutia, trecându-şi degetele peste vioara cu trei corzi - un fel de instrument de jucărie, dar un instrument perfect pentru un băiat de nici cinci ani. A aşteptat cu nerăbdare ca George să se trezească, să se spele şi să mănînce, apoi, după ce a închis fereastra şi ropotele ploii au scăzut în intensitate, a luat cutia şi i-a întins-o. Băiatul era aşezat pe scăunelul de lângă vatră - a deschis cutia şi, după ce a privit vioara câteva secunde, a ridicat-o şi, cu o mişcare scurtă, a aruncat-o direct în foc”.

„Cine iubeşte şi lasă”

8. „Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos”, de Simona Antonescu, Editura Polirom

„Trase smucit una dintre draperii într-o parte în aşa fel încât lumina să cadă pe ea, sfredeli cu privirea în ochii profesorului Brauner, apoi începu: – Cine iubeşte şi lasă/ Dumnezău să-i dea pedeapsă! Blestemul ieşea scrâşnit din pămînt, se aduna din cerul care răbda totul, traversa pieptul ei şi se revărsa cu putere în odaie, nu prin glasul ei, ci, frângându-i-l, prin însuşi glasul părăsiţilor care-i dăduseră naştere. Maria lăsă durerea să o străbată şi să se strige singură. Când rosti Târâişul şarpelui, prelungind dincolo de puterea de ascultare a celor doi bărbaţi î-urile şi ș-urile, genuni întregi de deznădejde şi furie neputincioasă îi cuprinseră pe toţi trei, iar odaia păru să se desprindă de lumea cunoscută şi să plutească într-un univers de durere fără margini”.

Spionul care a spart NATO

9. Mihai Caraman - un spion român în Războiul Rece, de Florian Banu, Editura Corint

„Mihai Caraman e unul dintre cei mai mari spioni din istoria Intelligence-ului românesc. Cu toate acestea, așa cum demonstrează Florian Banu în Introducere, despre acest spion s-a scris puțin în România. [...] Lovitura dată de Florian Banu prin cartea sa constă în faptul că Mihai Caraman a acceptat să-i facă dezvăluiri despre activitatea sa ca făuritor și coordonator al Rețelei care a spart NATO. ” - Ion Cristoiu

10. „Fotograful de la Mauthausen”, de Benito Bermejo, Editura Corint

Cartea relatează destinul catalanului Francisco Boix, un supraviețuitor al lagărului de concentrare din apropierea orașului austriac Linz. Mii de spanioli republicani au plecat în exil după ce forțele naționaliste conduse de Franco au învins în Războiul Civil (1936-1939).

Dovezi ale atrocităților naziste

Dintre cei fugiți peste hotare, 7.500 de spanioli au fost capturați de germani în Franța, după ocuparea țării în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au fost luați prizonieri și apoi deportați în lagăr, unde Boix, lucrător în laboratorul fotografic de la Mauthausen, împreună cu alți deținuți au reușit să salveze de la distrugere circa 2.000 de negative cu atrocități comise de ofițerii SS.

Multe dintre fotografiile colecției au fost utilizate ca probe în cadrul proceselor postbelice intentate foștilor demnitari naziști. La câțiva ani după încheierea războiului, fotograful - a cărui sănătate s-a șubrezit foarte mult din cauza condițiilor inumane din detenție - a murit. Datorită eforturilor tânărului hotărât și curajos, s-au păstrat însă o parte dintre dovezile ce au acuzat și au demascat un sistem concentraționar teribil și o ideologie criminală. De citit!