Editura Evenimentul si Capital

Acțiune ecologică fără precedent. Timișorenii colectează în bloc uleiul de gătit uzat

Autor: | | 0 Comentarii | 202 Vizualizari

O acțiune ecologică fără precedent prinde contur la Timișoara. Cetățenii sunt încurajați să nu mai arunce uleiul alimentar uzat în chiuvetă. În perioada următoare, urmează să fie amplasate recipiente pentru colectarea uleiului uzat în mai multe scări de bloc sau gospodării comune din oraș. Inițiativa îi aparține actriței Ana Munteanu, care a inițiat proiectul ”Borcanul cu ulei” încă de acum patru ani. În 2019, Ana a decis să ducăî totul la un alt niovel și a lansat un apel public, în urma căruia peste 200 de timișoreni au decis să devină ”ambasadori” ai campaniei ”Borcanul cu ulei”.

Până în prezent, echipa proiectului, împreună cu voluntarii, au reușit să strângă mii de litri de ulei și să informeze cetățenii Timișoarei cu privire la efectele dăunătoare pe care îl are uleiul alimentar uzat nereciclat corespunzător. Majoritatea oamenilor fie aruncă uleiul uzat în chiuvetă, fapt care duce la deteriorare rapidă a instalațiilor de canalizare, fie îl aruncă în pubele, astfel uleiul ajungând să polueze solul. „Cred în puterea comunității și știu că atunci când ne unim și luptăm pentru un scop comun lucrurile ne ies foarte bine. Nu cred că există un oraș mai potrivit decât Timișoara unde am putea implementa acest proiect îndrăzneț și abia aștept să putem spune că în Timișoara rata de colectare a uleiului alimentar uzat de la producătorii casnici este cea mai ridicată din România”, a afirmat Ana Munteanu. În continuare, timișorenii care își doresc să devină „ambasadori Borcanul cu ulei” sunt rugați să-i contacteze pe inițiatorii campaniei printr-un mesaj trimis pe pagina de Facebook omonimă.

ULTIMA ORA! Iubita lui Liviu Dragnea, spitalizata! In ce stare se afla Irina si cati bani cheltuie seful PSD

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Informatii utile

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”