Alianţa Creştin Liberală va sesiza astăzi Consiliul Superior al Magistraturii privind declaraţiile premierului Victor Ponta în cazul dosarului de incompatibilitate al preşedintelui PNL, Klaus Iohannis. Prezidenţiabilul PSD a declarat luni că liderul liberal va fi declarat incompatibil de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ACL îl acuză că, prin aceste afirmaţii, a adus atingere independenţei justiţiei, încălcând astfel prevederile constituţionale.
"Am finalizat sesizarea către CSM în ceea ce priveşte încălcarea de către Victor Ponta, premierul iresponsabil şi inconsecvent, a legii, din punctul nostru de vedere, a Constituţiei, prin exercitarea unor presiuni inacceptabile asupra justiţiei. ACL crede că Victor Ponta, bulversat de valul de corupţie din jurul lui şi de faptul că toate semnele arată pierderea iminentă a alegerilor, şi-a intensificat declaraţiile publice cu privire la justiţia din România şi declaraţii publice care să interfereze cu activitatea instanţelor din România", a precizat Alina Gorghiu, prim-vicepreşedinte PNL
Ea a arătat că sesizarea va fi depusă miercuri şi vizează declaraţiile "total nepotrivite" ale candidatului PSD-PC-UNPR la Preşedinţie, Victor Ponta, în cazul dosarului lui Klaus Iohannis.
Ponta a afirmat luni că Iohannis va fi declarat incompatibil de ÎCCJ.
"Rezultatul este ştiut de toată lumea: domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, pentru că, până acum, asta este practica unitară a Înaltei Curţi. Deci, în toate cazurile anterioare au spus la fel. Dacă ar fi judecat acum, se putea victimiza domnul Iohannis, apărea o tulburare în opinia publică. Aşa, domnul Iohannis va pierde în noiembrie alegerile, va fi primar şi ca primar bănuiesc că nu va mai exista niciun fel de presiune asupra Curţii supreme să dea o decizie împotriva tuturor deciziilor de până acum", a spus Ponta