În perioada stării de urgență din pandemie, Raed Arafat a făcut achiziții uriașe, iar acestea sunt analizate de DNA. Este vorba de 84 de camere din izolare, în valoare de 72.000 de euro bucata.
DNA a descoperit că Raed Arafat a făzut o achiziție de peste 6 milioane de euro în perioada stării de urgență, mai exact pe 16 martie 2020. Cu toate astea, semnătura ar fi fost a lui Dan-Paul Iamandi, șeful IGSU.
El a achiziționat și autospeciale de 600 de milioane de euro, dar și mai multe barocamere mobile. Cu toate astea, DNA a luat în vizor un contract încheiat în pandemie, în valoare de 24.600.000 de lei, fără TVA, aproximativ 29.274.000 de lei cu TVA (6 milioane de euro), pentru 84 de camere de izolare cumpărate la începutul pandemiei.
Achizițiile făcute de Raed Arafat
Când s-a introdus starea de alertă în România, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) a încheiat, în numele IGSU, un acord-cadru cu firma Nanosystems MC, controlată de Codrin Mardare. Raed Arafat a plătit pentru o cameră de izolare aproape 72.000 de euro. „Toți ne-am uitat șocați la aceste camere de izolare, știind prețul cu care au fost cumpărate. 72.000 de euro pe bucată. Cam cât un apartament cu trei camere!”, a declarat o sursă din IGSU.
„Lipsesc doar mingile!”, a completat el, într-un registru al „exasperării față de asemenea achiziții”, după cum a spus. Angajatul IGSU susține că „prețul real, cu multă indulgență, e de 5.000 de euro pe bucată! Noi am dat 72.000 de euro”.
Patronul Codrin Mardare declarase că respectivele camere de izolare erau produse în România, Marea Britanie, Germania, Franța și Cehia. Raed Arafat s-ar fi ocupat de această licitație. „Contractul semnat conţine clauze de confidenţialitate pe care ni le-am asumat şi nu putem oferi astfel de detalii”, spunea Mardare.
Cine s-a ocupat de livrări
Marfa a fost livrată la depozitul IGSU din Mizil. „Acolo se află și în prezent camerele de izolare. La sosire, le-a fost făcută proba. Adică au fost umflate. A fost singura dată. Nu au fost folosite niciodată”, a mărturisit sursa Libertatea.
De curând, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a verificat și documentele de la IGSU legate de altă achiziție, privitoare la cele 4 barocamere mobile, dar și dosarul celor 84 de camere de izolare.
IGSU a recunoscut că procurorii au solicitat actele achiziției: „Instituția noastră a pus la dispoziția structurii, cu atribuții în verificarea procedurilor de achiziție, documentele solicitate”. „Aceste camere au fost achiziționate în scopul izolării persoanelor infectate cu agenți patogeni înalt contagioși de persoanele neinfectate, atât în contextul pandemiei de COVID-19, cât și în cazul apariției altor boli înalt contagioase care amenință comunitățile. Alături de alte echipamente, acestea au intrat în stocurile strategice de răspuns la dezastre ale României și sunt pregătite să susțină solicitările de sprijin pentru care sunt concepute”, a transmis IGSU.
„Cele 84 de camere de izolare cu presiune negativă au fost distribuite după cum urmează: 80 dintre acestea au fost alocate inspectoratelor județene pentru situații de urgență (câte două pentru fiecare județ), iar patru se regăsesc la Depozitul de Rezerve Proprii Mizil”, a mai răspuns IGSU.