Magistrații de la Înal ta Curte de Casație şi Justiție i-au achitat, ieri, pe senatorul Mircea Banias şi pe fostul secretat de stat al MAI Laurențiu Mironescu în dosarul „Portul Constanța”, alături de alți 37 de inculpați.
Potrivit minutei deciziei, magistrații au pronunțat decizia pentru toți inculpații făcând referire la „art. 16 alin.1 lit. c”, care prevede că achitarea se poate dispune atunci când „nu există probe că persoana a săvârşit infracțiunea”. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată în apel de procurori.
Dosar vechi de 4 ani
Senatorul Mircea Banias a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2012 pentru mai multe infracțiuni de corupție. În același dosar au fost deferiți justiției alți 38 de inculpați, presupuşi membri ai unui grup infracțional care controla activitățile de import-export din cadrul Direcției regionale vamale Constanța, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit.