Un șofer din România a reușit o performanță foarte greu de egalat, la care alții nici măcar nu visează. E greu de copiat lanțul de neregularități pe care le-a comis bărbatul în timp ce se afla la volan. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, din Siret, județul Suceava, a bifat nu mai puțin de 16 contravenții în doar câteva zeci de minute. Astfel, el s-a ales cu cea mai mare amendă dată vreodată unui șofer pe teritoriul țări noastre. Polițiștii de la Rutieră l-au sancționat cu incredibila sumă de 20.880 de lei.

De asemenea, el va avea permisul suspendat timp de patru ani, până în 2024. Oamenii legii îl urmăreau pe șofer și au bifat 16 infracțiuni comise de acesta. Printre nereguli s-au numărat: viteză excesivă, asta însemnând peste 100 de km./h. în localitate, neoprire la semnal sau deplasare pe contrasens, fiind înregistrate la ore diferite și la indicatori kilometrici diferiți, astfel că ele au fost cumulate. Într-un final, cei doi polițiști care au început cursa de urmărire împotriva șoferului indisciplinat au reușit cu greu să-l oprească.


Alertă pentru șoferi. Cu aceste mașini nu se mai poate circula în România

Atenție, șoferi! Poate nu știați, dar puteți fi amendați pentru așa ceva


„Au reușit să-l blocheze pe tânărul teribilist”

„Permisul suspendat până în 2024…

Amendă de 20.880 lei…

Acestea sunt cele mai mari sancțiuni date vreodată unui șofer și de ele a „beneficiat” un tânăr de 20 de ani din orașul Siret, județul Suceava.

16 nereguli la regimul rutier au identificat polițiștii suceveni, în timp ce îl urmăreau pe acesta pentru că nu a oprit la semnalele lor.

Nu este nici o greșeală, abaterile constând în viteză excesivă (mult peste 100 de km/h în localitate), neoprire la semnal sau deplasare pe contrasens, fiind înregistrate la ore diferite și la indicatori, kilometri diferiți, astfel că au fost cumulate.

O singură înregistrare a radarului privind viteza excesivă înseamnă 90 de zile de suspendare a permisului.

Într-un final, Ionuț și Mihai, cei pe care îi vedeți în poză, alături de colegii lor, au reușit să-l blocheze pe tânărul teribilist, înainte de a pune în pericol viața cuiva.

Vă rugăm să conduceți prudent, pentru a nu vă pune viața în pericol… atât pe a dumneavoastră, dar și pe a celorlalți participanți la trafic!

O seară liniștită!”, se arată într-o postare a oficialilor de la Ministerul Afacerilor Interne.