Trafic îngreunat pe A1 din cauza unui ACCIDENT. Până la acest moment sunt confirmate TREI VICTIME

Traficul se desfăşoara cu dificultate pe autostrada A1, pe sensul de mers Ploieşti – Bucureşti din cauza unui accident soldat cu trei persone rănite.

Poliţia a ajuns imediat la locul unde s-a petrecut acest accident şi fac cercetări pentru a stabili cauzele ce au condus la un asemenea impact.

Cele două maşini implicate în coliziune au ieşite de pe carosabil în urma impactului puternic. Autorităţile au declarat că persoanele rănite sunt conştiente, informează Agerpres.

„Se intervine pentru descarcerarea unei persoane. La faţa locului sunt o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, două echipaje de la Ambulanţa Dâmboviţa, o autospecială de la grupul de intervenţie Potlogi”, se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa.