Accident mortal de muncă, la Neptun. Muncitor căzut de la înălțime

Accident mortal de muncă, la Neptun. Muncitor căzut de la înălțime Sursa foto: Arhiva EvZ

Un bărbat, de 41 de ani, a murit la Neptun după ce a căzut de la etajul al doilea al unui hotel din stațiune unde efectua lucrări de construcție. Polițiștii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă.

Tragedia a avut loc în jurul orei 11:30, decesul muncitorului fiind constatat la ora 12:05, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Munteanu. La fata locului a fost găsit un bărbat de 41 de ani, angajat al unei firme de construcție, persoană care ar fi căzut de la înălțime, de pe o stelă de la etajul al doilea al unui hotel din stațiunea Neptun, în timp ce executa lucrări la fațada hotelului, de pe o schelă.

 

Echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța ajuns la fața locului cu o Salvare tip C a găsit pacientul în stop cardiorespirator. Purtătorul de cuvânt al SAJ Constanța, Claudia Tatarici, a declarat că a fost efectuat protocolul de resuscitare, dar bărbatul a fost declarat decedat.  Inspectorii ITM investighează cazul, iar polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. 

Ne puteți urmări și pe Google News