Accident în lanţ pe A2. 20 de mașini implicate, o persoană a fost prinsă între fiare

Aproximativ 20 de autovehicule s-au ciocnit, sâmbătă, pe firul 2 al autostrăzii A2, între Constanța și București, în accident o persoană fiind rănită și rămânând încarcerată în mașină.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, plt. maj. Ovidiu Tătăranu, accidentul s-a produs pe autostrada A2, pe calea 2 a autostrăzii, între Constanța și București, la kilometrul 60, în dreptul localității Lehliu Gară, potrivit mediafax.ro Primele informații de la fața locului arată că aproximativ 20 de autovehicule sunt implicate în acest accident în lanţ. Într-una dintre mașinile implicate în accident o persoană a rămas încarcerată, însă este conștientă și are un traumatism la un braț, fiind posibil să fie vorba despre o fractură. La ora transmiterii acestei știri, echipajul de descarcerare intervine pentru scoaterea rănitului din mașină. De asemenea, la locul accidentului intervin mai multe echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță. Acesta este al doilea accident produs, sâmbătă, pe autostrada A2, după ce, în cursul dimineţii, la kilometrul 71, două autovehicule s-au ciocnit, o femeie fiind rănită ușor. În urma accidentului, traficul de pe A2 a fost deviat timp de câteva zeci de minute, pentru efectuarea cercetărilor la locul accidentului. Sâmbătă dimineaţă, avertizarea de cod portocaliu de viscol a fost extinsă la 18 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, până duminică la ora 22.00. Potrivit noii avertizări a ANM, se află sub cod portocaliu de viscol până duminică seară judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Girgiu, Dâmboviţa, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Vrancea şi Galaţi.