Accident grav la Campionatul Național de Viteză pe Traseu Montan, care se desfășoară pe DN1E, între Râșnov și Poiana Brașov.

„Pe un asfalt ud, Patricia Grigorescu a pierdut controlul Daciei Sandero cu numărul de concurs 78, părăsind traseul în virajul din dreptul postului intermediar 5. Maşina s-a oprit într-un panou de lemn de pe margine, răsturnândul. Mai multe bucăţi de lemn din panou au fost aruncate câţiva metri mai departe. Deşi maşina de concurs nu a atins vreun spectator, unul dintre cei aflaţi în imediata apropiere a panoului, căutând să părăsească zona cât mai repede, a alunecat pe suprafaţă alunecoasă lovindu- se cu faţă de un bolovan. Acest incident a necesitat intervenţia echipajului medical.”- se arată într-un comunicat transmis de ofițerul de presă al campionatului, Dan Țerea.

„Constatarea medicului venit la faţa locului a fost că spectatorul este politraumatizat. El a suferit un traumatism craniocerebral acut, afirmativ cu pierderea stării de conştientă; plăgi contuze suprasprâncenare dreapta, mentonieră şi contuzie forte umăr stâng. Pacientul este acum conştient, stabil din punct de vedere hemodinamic şi respirator. El a fost preluat de ambulanţă cu medic şi dus la Spitalul Judeţean Braşov pentru investigaţii ulterioare” mai susține Țerea.

Prima manşă de concurs a Trofeului Serus, de viteză pe traseu montan a fost reluată după 45 de minute necesare intervenţiei medicale şi investigaţiilor. 

Ciudat este faptul că asistența de urgență a campionatului era asigurată de o firmă privată de ambulanță. Echipajul cu medic de la această firmă a solicitat, însă, un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță al Județului Brașov, care l-a și transportat pe rănit la Spitalul Județean de Urgență Brașov. 

Conform medicilor brașoveni, victima este în stare gravă, dar stabilă.