Accident grav la Buzău

Doi oameni au murit aseară, iar un altul se află în stare gravă la spital, informează RTV. Un şofer care transporta într-un camion butuci de lemne nu a asigurat marfa, iar din încărcătură au început să cadă bucăţi.

Accidentul a fost fatal pentru un bărbat de 40 de ani, care conducea un autoturism din sens opus. Acesta a încercat să se ferească de lemnele care cădeau din camion însă a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit de un pom de pe marginea drumului.

Şoferul care transporta lemnele şi-a continuat drumul.

"A început să cadă unul mai încolo, unul chiar aici în dreptul nostru, noi eram în spatele lui şi maşina care este lovită acolo venea din Buzău. A luat buşteanul în plin şi din el a sărit în noi. Ăla nu a oprit, dar văd că l-a adus poliţia înapoi", a declarat un martor pentru RTV.

Şoferul a murit pe loc, iar pasagerul din dreapta a fost grav rănit. Nu după mult timp acesta a făcut stop cardio-respirator. Medicii de la ambulanţă au încercat să-l stabilizeze, însă nu au reuşit.

Organele de Poliţie au demarat o serie de cercetări, iar dacă şoferul camionului va fi găsit vinovat de omor din culpă, el riscă cel puţin 7 ani de închisoare. Traficul pe drumul naţional 1B, care leagă Buzăul de Ploieşti, a fost oprit mai bine de o oră.