Accident grav în județul Buzău. Două persoane au murit

Accident. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un grav accident a avut loc în localitatea Păltineni,  județul Buzău. Impactul s-a produs între un Logan și un SUV, care circulau pe DN10. Două persoane au murit.

Accident pe raza județului Buzău

Conform polițiștilor, accidentul a avut loc pe DN10, implicate fiind două autoturisme. Este vorba despre un Logan și un SUV, care s-au ciocnit în urmă cu puțin timp. Una dintre mașini era condusă sensul spre Brașov, iar la volanul acesteia se afla un șofer în vârstă de 63 de ani.

La volanul mașinii aflate pe sensul opus erau un conducător auto în vârstă de 51 de ani.

Șoferul de 63 de ani și o pasageră din mașina sa au murit

Polițiștii buzoieni spun că șoferul în vârstă de 63 de ani a murit pe loc. De asemenea, medicii nu au putut să o salveze pe una dintre pasagerele aflate în acest autoturism.

„În urma evenimentului, două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite. Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului de 63 de ani şi a unei pasagere din maşina acestuia, de 86 de ani, din Brăila. Totodată, impactul s-a soldat cu rănirea unei pasagere de 61 de ani, din Braşov, de asemenea din maşina şoferului braşovean, şi cu rănirea şoferului din Tulcea”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău.

SMURD. Sursa foto: Arhiva EVZ

De asemenea, persoanele rănite au fost preluate de echipajele de salvare și transportate la spital.

Accident pe DN10. Traficul a fost afectat

Pe durata intervenției salvatorilor, circulația a fost afectată în zona respectivă.  Un alt accident a avut loc în localitatea Teișani, județul Prahova. Doi tineri în vârstă de 17 și 18 ani s-au răsturnat cu ATV-ul la trecerea peste un pârâu.

Unul dintre tinerii implicați a murit,  iar celălalt a fost transportat de urgență la spital. Ajunși la fața locului, medicii de pe Ambulanță au început manevrele de resuscitare, însă fără un rezultat pozitiv. 

Acesta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Ploiești cu mai multe leziuni.