Cel puţin 15 persoane au murit şi alte 60 au fost rănite, aseară, în urma unei coliziuni frontale între două trenuri care se aflau pe aceeaşi cale ferată la Szczekociny, în sudul Poloniei. Este cea mai gravă catastrofă feroviară din ţară de după 1990.
UPDATE. Echipele de salvare continuă operațiunile de căutare a unor posibili supraviețuitori, printre fiarele contorsionate ale vagoanelor, transmite CNN. Aproximativ 100 de oameni care au fost salvați teferi au fost transportați la Varșvovia. În total, aproximativ 350 de persoane se aflau în cele două trenuri în momentul accidentului, au anunţat căile ferate poloneze. Printre pasageri se aflau şi cetățeni străini, din Ucraina, Spania şi Franţa, dar potrivit informaţiilor disponibile la ora actuală doar câţiva dintre ucraineni au fost răniţi uşor în accident.
Cele două trenuri circulau unul către celălalt pe aceeaşi linie, în momentul în care s-a produs ciocnirea, la Szczekociny, un orăşel din sudul Poloniei, în jurul orei 9 seara (20.00 GMT).
Unul dintre trenuri mergea de la Przemysl către Varşovia, iar celălalt - care nu trebuia să se afle pe acea linie - mergea spre sud, dinspre Varşovia către Cracovia. Cu puţin timp înainte de accident, la Szczekociny avuseseră loc nişte lucrări de întreţinere a căii ferate, a menţionat un responsabil local citat de AP. ”Avem confirmarea faptului că mai multe persoane au murit şi mai multe zeci au fost rănite”, a declarat ministrul transporturilor, Slawomir Nowak. Potrivit imaginilor difuzate de mass-media poloneze, două locomotive şi trei vagoane au deraiat. Guvernul a anunţat într-un comunicat că primul ministru Donald Tusk, ministrul de interne Jacek Cichocki şi ministrul transporturilor, Nowak s-au deplasat la locul accidentului.
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/fxZItRaH7D8" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>