Sute de persoane au fost rănite ieri, în Soweto, Africa de Sud, după ce un tren a lovit un vagon staționat în fața sa. Doi dintre răniți sunt în stare critică. Ceilalți pasageri au suferit răni ușoare.
"Avem 857 de persoane rănite ", a declarat pentru AFP directorul regional al Metrorail, compania publică ce se ocupă de trenurile de periferie din Africa de Sud. Accidentul a avut loc ieri, în jurul orei 18.00 (19.00 ora României), o oră de vârf când oamenii se întorceau acasă de la slujbă. Un tren de pasageri ce se îndrepta spre Orlando a lovit din spate o garnitură care staționa, rănind sute de persoane. Impactul a fost atât de puternic, încât mai multe persoane au fost aruncate pe geam. Acesta este considerat cel mai grav incident feroviar din ultimii ani. Când au ajuns la fața locului, medicii au văzut scene îngrozitoare. Mai multe persoane erau pe șine și la câțiva metri distanță de trenurile implicate în accident. Din fericire, nimeni nu a murit. Pasagerii au primit îngrijiri medicale la fața locului și unii dintre ei au fost transportați la spitalele din apropiere. Potrivit unui comunicat al companiei, trenul cu pasageri nu a deraiat în urma coliziunii, iar infrastructura nu a avut de suferit. Autoritatea pentru siguranţă feroviară din Africa de Sud (RSR) a deschis o anchetă.