Cel puţin trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite, astăzi, la Oslo, după ce un tren de marfă a lovit o clădire, care s-a prăbuşit, anunţă presa norvegiană, citată de AFP.
Potrivit martorilor, mai multe vagoane au căzut într-un fjord din apropierea capitalei norvegiene. Se pare că 16 vagoane goale, fără locomotivă, s-au pus în mişcare într-o zonă comercială, oprindu-se după şapte kilometri într-un sector comercial, la marginea unui fjord. Garnitura scăpată de sub control a lovit o hală care s-a prăbuşit, iar o parte dintre vagoane au ajuns în apă.La faţa locului au fost trimise zece ambulanţe, mai multe elicoptere şi scafandri. Ambarcaţiuni străbat apele fjordului pentru a găsi eventuale persoane care ar fi putut fi aruncate în apă. "Este prematur să spunem care este cauza accidentului", a precizat poliţia. Un oficial de la compania feroviară Cargonet a explicat că vagoanele erau staţionate într-o zonă comercială, punându-se în mişcare din motive încă necunoscute.