Potrivit IPJ Buzău, în accident au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit frontal. În urma impactului, 8 persoane sunt rănite, trei dintre ele fiind în stare de inconştienţă.

Un autoturism ar fi ieșit de pe un drum lateral, șoferul neacordând prioritate unui alt autoturism care circula regulamentar. A fost lovit în plin, iar ambele mașini au ajuns pe câmp.

La faţa locului au sosit echipaje de prim ajutor de la SMURD, ale Poliţiei şi pompierilor.

În acest moment circulaţia este obstrucţionată, fiind dirijată de poliţiştii rutieri, potrivit spynews.ro

Te-ar putea interesa și: