Accident cumplit în Neamţ. 9 victime sunt în stare gravă. A fost activat Planul Roşu de intervenţie 

Accident cumplit în Neamţ. 9 victime sunt în stare gravă. A fost activat Planul Roşu de intervenţie 

Un grav accident de circulaţie a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2,00, pe DN15D, în localitatea Poienari.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa, accidentul s-a produs după ce un microbuz de pasageri s-a izbit puternic de mai mulţi arbori de pe marginea drumului.

În urma accidentului, 9 victime au fost transportate de urgenţă la spital.

„Din cei nouă ocupanţi, trei au fost scoşi din microbuz de către participanţii la trafic, trei au fost extraşi de primele forţe ajunse de la Detaşamentul de pompieri Roman - punctul de lucru Poienari, iar trei erau încarceraţi. Şase victime au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Roman conştiente, cu policontuzii, iar o victimă este în comă cu traumatism cranio-facial sever. Alte două persoane au fost declarate decedate la locul evenimentului", a precizat Irina Popa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Toate victimele sunt bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 51 ani. Microbuzul venea de la Londra şi se îndrepta către Vaslui.

La faţa locului, ISU Neamţ a intervenit cu un ofiţer şi 22 subofiţeri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare grea şi trei ambulanţe SMURD, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. De la Serviciul de Ambulanţă s-au deplasat, la faţa locului, patru echipaje, potrivit dcnews.ro