Două persoane au murit şi alte două au fost grav rănite intr-un accident de circulaţie petrecut pe DN2A Constanţa-Hârşova, în urma unei coliziuni frontale între un autotursim şi un autocar.
Teribilul accident a avut loc în urmă cu 30 de minute la kilometrul 144 al DN 2A, între Stupina şi Hanul Morilor. Un autoturism care circula dinspre Constanţa spre Hârşova, cu trei persoane din Brăila, a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu un autocar cu număr de Constanţa, care asigură transportul pe relaţia Istanbul –Galaţi.
În urma impactului violent, două persoane din autoturism au murit pe loc, şoferul fiind rănit grav, dar conştient. În momentul coliziunii, ghidul autocarului a plonjat prin parbriz, fiind aruncat la câţiva metri distanţă, starea lui fiind extrem de gravă, fiind resuscitat de medicii SMURD. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Circulaţia pe DN2A este deviată pe câmp. Poliţiştii de Rutieră efectuează cercetări la faţa locului.