Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Academicianul în timpul Molimei. Cum un general de armată susține teoria conspirației
Academicianul în timpul Molimei. Cum un general de armată susține teoria conspirației

Academicianul în timpul Molimei. Cum un general de armată susține teoria conspirației

Săptămânile acestea în care am fost constrânși la izolare, am considerat că este bine să dăm dovadă de reținere, să nu lăsăm frâu liber imaginației.

Aș fi putut să fac această declarație bazându-mă pe fapte concrete: în plină stare de urgență și în miez de noapte mii de muncitori români, unii provenind din zone roșii, aflate în carantină, se pregătesc să plece la muncă pe câmpurile din Germania, Italia și Spania într-un cadru organizat chiar de autorități. Presa internațională tace complice. Credeți că europenii, indiferent de țară, ar mai accepta să stea închiși în case dacă ar afla de exodul românilor spre Europa în plină pandemie?

Oare nu ar fi fost mai normal ca domnul academician, general-maior în retragere, profesor, doctor Victor Voicu, vicepreședintele Academiei Române, specialist în decontaminare, să vorbească despre eforturile lumii științifice, în frunte cu cercetătorii Academiei Române pentru a găsi soluții în tratarea și prevenirea viitoare a îmbolnăvirii cu Covid-19?

De ce nu a scos o vorbă despre starea dezastruoasă a sistemului medical românesc? Nu mai e consilierul premierului Ludovic Orban? Obișnuit să fie unul dintre „stăpânii Academiei”, Victor Voicu face mai mult politică decât știință.

Așa cum spunea Tudor Arghezi, acceptarea în Academia Română „atârnă de o atitudine de adulație față de un staroste…” Iar Victor Voicu visează să fie „starostele” Academiei Române, înlocuindu-l definitiv pe Eugen Simion.

 

PAGINA ANTERIOARA