Victor Roncea: Care este implicarea practică și deci gravitatea efectului a ceea ce numiți membrană distopică în contexte epidemiologice?

Ilie Bădescu: În general, una dintre provocările teribile ale sistemului de urgență într-o țară este să slăbească presiunea asupra sistemului public de sănătate pentru a evita griparea acestuia. În acest scop, se va acționa pentru diminuarea ratei de noi infectări (noi cazuri). Experții numesc această operație, precum remarcă R. Baird, „aplatizarea curbei epidemiologice”. Unul dintre factorii cei mai rebeli, care se opun artificial operațiunii de aplatizare a curbei epidemiologice, este tocmai fenomenul membranei distopice. De aceea, prima operațiune pe care trebuie s-o întreprindă echipele de gestionare a crizei se referă la eliminarea sau măcar diminuarea efectului distopic, ceea ce s-ar numi „liniștirea populației”, antrenarea ei în stări psiho-spirituale care pot diminua fricile, alarma, angoasele legate de ideea bolii grave și a morții (nevrozele cele mai reprezentative în pandemii sunt cele care îmbracă forma angoaselor flotante, a fricilor persistente, care dezorganizează comportamentul și crează fluctuații emoționale așa de mari încât persoana dobândește un tip special de handicap dobândit pe care, în studiile noastre, l-am asimilat handicapului relațional, dificultăților de relaționare coerentă, predictibilă).

Dintre aceștia (nevroticii pandemiei) se recrutează și rata, foarte redusă, e drept, a candidaților la comportamente suicidare, încât efectele de fundal ale membranei distopice sunt mai grave decât ne putem închipui. Cu aceste efecte secundare, care preschimbă pandemia virală de COVID-19 într-o epidemie distopică psihogenă, se poate lupta doar „medicina sufletului”, în frunte cu asistența spirituală și duhovnicească a bisericii. O astfel de epidemie distopică, și deci atipică, a fost diagnosticată de marele psihoterapeut evreu V. Frankl la populația care a traversat războiul și grozăvia holocaustului diagnosticând nevrozele noogenice, adică cele induse de criza sensului vieții. O asemenea populație devine extrem de vulnerabilă în fața „maladiei morții”, o maladie metafizică nu doar psiho-fizică.

Pentru un astfel de profil psihoterapeutul evreu a inventat logoterapia. Secolul al XIX-lea a devoalat o teribilă deflagrație de pesimism care a sporit numărul sinuciderilor. Era vorba despre același efect de membrană distopică și mari spirite s-au războit cu aceasta izvodind opere de o extraordinară valoare. Eminescu și toată literatura romantică a ieșit din această luptă cu membrana distopică a veacului al XIX-lea. Simbolismul baudelaireian a ieșit tot din acest climat.

Acest război nu poate fi câștigat fără asistența Bisericii

Victor Roncea: V-aș propune să ne referim la unele aspecte mai concrete ale pandemiei de COVID-19 în România. Ce ne puteți spune?

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Te-ar putea interesa și: