Academia Profesorului Digital: primul program de pregătire pentru profesorii din România în utilizarea platformelor digitale

Academia Profesorului Digital: primul program de pregătire pentru profesorii din România în utilizarea platformelor digitale

Academia Profesorului Digital este primul program integrat de pregătire a profesorilor din România în utilizarea platformelor digitale

Prima sesiune de pregătire a debutat la Tulcea, în prezența unui număr de 200 de profesori de la toate școlile din județ, organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea, Inspectoratul Școlar Județean și Casa Corpului Didactic Tulcea.

Alianța pentru Educație Remedială (A.E.R.) anunță lansarea primului program destinat pregătirii profesorilor care își doresc să învețe și să folosească la clasă instrumente ale educației digitale. Programul denumit „Academia Profesorului Digital” este disponibil gratuit tuturor profesorilor din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, inclusiv directorilor și personalului nedidactic.

Coordonat de profesorul Marcel Bartic, acest program își propune să ofere cadrelor didactice toate elementele definitorii ale unei școli digitale, prin intermediul unor sesiuni de formare ce vizează: modul de organizare a predării digitale și cum se folosesc instrumentele digitale, gestiunea clasei, a feedbackului pentru elevi și pentru părinți, cum se creează lecțiile digitale, dar și elemente de evaluare și de testare standardizată. Participarea este gratuită.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Educația este și trebuie să fie una dintre primele preocupări ale oricărui primar din România. Pentru că administrația nu e despre acțiunile pe care le facem pe termen scurt, ci despre viitor. Iar viitorul este al copiilor care sunt azi în școli, dar și al celor ce vor fi mâine în școli. Noi, toți cei care lucrăm zilnic în administrație, lucrăm pentru un viitor mai bun al acestor copii. De aceea am spus DA propunerii venite dinspre inițiatorii acestui program: copiii noștri sunt digitali, așa trebuie să le fie și școlile. Primăria Tulcea va spune DA oricărei inițiative care îi va aduce pe copiii tulceni mai aproape de actul educațional. Pentru copiii din orașul nostru, sper ca acest program să aibă rezultate pozitive, palpabile. Aș vrea ca atât profesorii, cât și copiii din Tulcea să vadă în administrația locală un prieten, un partener pe care se pot baza.” – Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea.

Programul include o serie de patru cursuri de formare, primul dintre acestea fiind organizat față în față, iar restul de trei în format online, desfășurate pe parcursul a două săptămâni, timp în care participanții vor avea posibilitatea să se familiarizeze cu platforme educaționale de ultimă generație. Echipa de traineri este formată din specialiști cu experiență în educație digitală și în pregătirea cadrelor didactice.