Abuz stopat de EVZ la Grădinița 222 din Capitală

La intervenția noastră, Inspectoratul Școlar General al Municipiului București a rezolvat prompt situația de la grădinița bucureșteană, unde directoarea Sofia Romanescu decisese, cu de la sine putere, ca zeci de părinți să-și țină pentru o zi copiii acasă, pentru ca restul să plece într-o excursie împreună cu tot personalul

Ieri de dimineață, un grup de părinți ne-au sesizat faptul că, a doua zi (n.r – 3 mai), Grădinița 222 de stat din sectorul 1 al Capitalei urma să se închidă pentru efecuarea unei excursii în care nu participau, însă, toți copiii, la grupa mică urmând să plece numai șase, din cei 26 de micuți. „Motivația oficială de sistare a programului pentru o zi a fost că nu există personal suficient pentru ca restul copiilor să-și desfășoare activitatea, inclusiv cei de la bucătărie fiind angrenați în această escapadă”, ne-au relatat părinții revoltați.

„Mai mult ca sigur este ilegal să închizi o unitate de învățământ în timpul anului scolar pentru o excursie”, spuneau ei. Mai mult, am adăuga noi, programul drumeției este departe de activitățile adaptate vârstelor mici, adică o vizită la stână, informații despre cum se prepară bulzul ciobănesc, ture cu tiroliana, trasee turistice - concurs etc.

Ton răstit ca să se acopere o ilegalitate

Interesați să aflăm adevărul, dacă respectiva grădiniță publică se va închide sau nu, am contactat- o pe directoarea Sofia Romanescu, care a avut o atitudine agresivă, fiind mai interesată de numele persoanei care ne-a informat. După care ne-a turuit răstit: „În primul rând eu nu răspund în fața Evenimentului zilei, eu răspund în fața superiorilor mei de la inspectorat… Și nici nu aș fi de acord ca dumneavoastră să scrieți despre acest lucru”, ne-a replicat dur Sofia Romanescu.

„Grădinița nu se închide!”

Cum situația părea fără soluție, am luat legătura cu inspectorul Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar General al Capitalei, care, după un timp în care a verificat datele respective, ne-a declarat: „Am luat legătura cu doamna directoare și nu se închide nicio gradiniță. I-am spus să asigure prezența cadrelor didactice pentru copiii care nu vor să meargă în excursie și supravegherea lor. Sigur, în excursie merg vreo 60 de copii sau ceva de genul ăsta, este legală, au toate formele normale, dar asta este… nu poți obliga toți copiii să meargă în excursie. Dacă sunt probleme, să mă sune părinții!”, ne-a asigurat Marian Banu.