Piaţa muncii din Galaţi va trebui să absoarbă peste 3.800 de proaspeţi economişti, avocaţi şi profesori, în această vară, odată cu absolvirea a două promoţii de la facultăţile netehnice din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“.
În urma procesului Bologna, anul acesta sunt două grupe de absolvenţi în loc de una. Facultăţile din Galaţi care vor scoate în această vară două promoţii sunt cele de la Drept, Ştiinţe Economice şi Administrative, Litere-Teologie, Istorie- Filosofie, Arte, Ştiinţe Educaţie Fizică şi Sport. Unii dintre cei mai loviţi de fenomenul din acest an sunt cei 570 de absolvenţi de la Litere. Anul trecut, Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a scos pentru examenul de titularizare 340 de posturi, iar în 2008 cifra va fi similară. Mai trebuie adăugat aici că pentru posturile titularizabile se vor lupta încă 800 de absolvenţi de la Istorie, Filosofie, Ştiinţe şi Sport. „Sincer nu cred că o să-mi găsesc loc de muncă în învăţământ. De fapt, nici nu ştiu dacă asta vreau. O să încerc să dau examenul de titularizare, dar o să încerc în acelaşi timp să găsesc şi altceva“, a explicat Nicoleta Manu, studentă la litere. Conform datelor puse la dispoziţie de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi, puţin peste 20% dintre absolvenţii cu studii superioare îşi găsesc un loc de muncă în domeniul de specializare.
De menţionat că, deşi are un nivel al şomajului de aproape 7%, oraşul de la Dunăre resimte şi o lipsă a forţei de muncă în domeniile construcţiilor, în special navale.