Abraham îl acuză pe David că avea droguri în casă

Pavel Abraham, fostul şef al Agenţiei Naţionale Antidrog, a declarat aseară, la B1 TV, că în 1995 au fost găsite droguri în casa lui Cristian David.

Imediat, ministrul Internelor a intervenit telefonic în emisiune şi a spus că locuinţa aparţinea prietenei lui şi era închiriată partenerului său de afaceri olandez.

Pavel Abraham a precizat că în perioada în care era şef la Cercetări Penale a văzut declaraţiile făcute la acea vreme de Cristian David. Actualul ministru a respins însă orice implicare a sa în acest caz şi l-a acuzat pe fostul şef al ANA că afimaţiile sale sunt "ficţiuni poliţiste cu iz electoral".

"Singurul lucru adevărat este că în viaţa mea a existat un cetăţean olandez care a avut o problemă, dar care nu avea de-a face cu mine. Eu nu am nicio implicare directă cu această poveste", a spus David.

Ministrul Internelor a menţionat că în acea perioadă cetăţeanul olandez era reţinut în Olanda, iar poliţiştii au verificat locurile în care stătea şi în care îşi desfăşura afacerile. El a precizat că a fost verificată locuinţa, iar el a fost rugat să aducă o dublură a cheilor.

"Am dat întreaga mea colaborare poliţiştilor pentru aflarea adevărului", a spus ministrul, şi a  adăugat că nu i s-a comunicat că ar avea vreo calitate în acel dosar.

David a ameninţat că va face plângere penală pentru afirmaţiile calomnioase.

El a menţionat că afirmaţiile făcute de Abraham sunt dezonorante pentru un fost şef de Poliţie, "o practică urâtă care arată vechimea de dinainte de 1989".

În plus, David a fost de părere că Abraham "trebuia să le pună de la început pe masă, nu să facă un joc politic".

"Este frustrant pentru un fost şef de Poliţie că nu mai este în funcţie, pentru inegalabilele sale calităţi. Şi-a împrospătat memoria acum că are timp şi nu mai e preocupat cu deplasările internaţionale unde stătea cu săptămânile şi discuta problema drogurilor din alte state, mai puţin din România", l-a ironizat David.

Pavel Abraham, care a condus Agenţia Naţională Antidrog din martie 2003, a fost pensionat la începutul lunii noiembrie, la cererea lui Cristian David.

Sursa: Mediafax