Militarii rebeli au proclamat azi "eliberarea" Abhaziei, după ce au ocupat un defileu abandonat de forţele georgiene.
"Abhazia a fost pe deplin eliberată, pe teritoriul nostru nu se mai află trupe georgiene. Abhazia şi-a redobândit suveranitatea teritorială, suntem pur şi simplu fericiţi că am obţinut pacea", a declarat Alexander Melnik, ministrul abhaz al Apărării.
Ieri, trupele abhaze au profitat de înfrângerea suferită de armata georgiană în Osetia de Sud şi au preluat controlul asupra defileului Kodori.
Tot Alexander Melnik a precizat că nu a văzut niciun soldat rus în zonă de când s-au retras cu două zile în urmă.
Defileul Kodori era singura zonă din Abhazia, situată între Marea Neagră şi munţii Caucaz, care continua să fie controlată de Tbilisi de când forţele georgiene au fost învinse de rebeli în 1993.
În acelaşi timp, adjunctul ministrului georgian de Interne a precizat că trupele ruse au părăsit oraşul Gori dar că nu se îndreaptă spre Tbilisi.
Aş vrea să calmez pe toată lumea. Armata rusă nu se îndreaptă spre capitală", a declarat Ekaterine Zguladze într-o conferinţă de presă.
Citiţi şi:
Rusia a îngrozit Europa de Est
(16:30)
Sursa:Mediafax