A treia cu GHINION. RA-APPS nu a vândut vila de la Snagov pe care o voia Băsescu

A treia cu GHINION. RA-APPS nu a vândut vila de la Snagov pe care o voia Băsescu Vila de protocol Sursa foto: EVZ

Nici la a treia încercare de vânzare a vilei din Snagov, propusă drept reşedinţă pentru fostul preşedinte Traian Băsescu, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) nu a primit nicio ofertă, deşi a redus succesiv preţul de pornire. Acum RA-APPS va iniţia procedura de negociere.

Conform legii, în cazul în care cea de-a treia licitaţie a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puţin preţul de pornire al licitaţiei, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30%, dar nu mai mică decât valoarea de inventar a imobilului.   Începând cu luna februarie, RA-APPS a încercat de trei ori să vândă vila, reducând preţul cu câte 10%, de la 3.018.900 euro plus TVA la 2.720.900 euro plus TVA, respectiv la 2.422.900 euro plus TVA, dar licitaţiile pregătite nu au mai fost organizate, din lipsă de oferte, potrivit Mediafax.      Vila din Snagov a fost singura agreată de fostul preşedinte Traian Băsescu din cele şase imobile propuse de Guvern. La şase zile după ce Băsescu anunţase că acceptă să se mute, la terminarea mandatului, în vila de la Snagov, aceasta a fost scosă la vânzare de către RA-APPS, prin licitaţie deschisă cu strigare.   Conform legii, Traian Băsescu trebuia să părăsească vila Lac 3 în maximum 60 de zile de la încheierea mandatului prezidenţial, respectiv până la 21 februarie. În decembrie, Guvernul a decis ca preşedintelui Klaus Iohannis să îi fie acordată Vila Lac 2 drept reşedinţă oficială, acesta urmând însă să folosească imobilul respectiv doar temporar, iar ulterior să se mute în Vila Lac 3, după ce aceasta va fi eliberată de Băsescu.   La sfârşitul lunii martie, Băsescu s-a mutat provizoriu la Scroviştea, la cererea sa, într-un spaţiu al RA-APPS de 120 de metri pătraţi, precizând că, atunci când se vor termina reparaţiile la vila din strada Gogol 2, va reveni în Bucureşti.