Evenimentul Zilei > Social > A sosit Ceasul. Lupii Albi (VII)
A sosit Ceasul. Lupii Albi (VII)

A sosit Ceasul. Lupii Albi (VII)

“Fiţi vrednici de trecutul românesc! Cu Dumnezeu Înainte!” (Bogdan Jianu)

Sfaturile pe care le-am dat și le dau „Lupilor albi”, dar și tuturor tinerilor de toate vârstele (noi, în Ortodoxie, spunea Părintele Patriarh Daniel, avem doar tineri de vârste diferite, căci credința și speranța îți mențin sufletul mereu tânăr și întinerit) pe care îi întâlnesc, sunt legate de modul de a ne raporta la valorile Sfintei noastre Ortodoxii, dar și la cele ale neamului nostru românesc. Ortodoxie înseamnă credință în Dumnezeu, Cel în Treime închinat; înseamnă taina viețuirii în Hristos, Unul din Treime, întrupat pentru noi și a noastră mântuire; Ortodoxia nu reprezintă o simplă acumulare de informații, discursuri teologice, ci un mod concret de existență avându-L ca paradigmă pe Hristos, Mântuitorul nostru, așa cum ne învață Sfinții Apostoli și dumnezeieștii Părinți.

De aceea, Ortodoxia este credința în care nu doar viețuim aici, ci ne pregătim pentru Veșnicie, nădăjduind, după spusele Sfântului Pavel, să ne apropiem cât mai mult de Prototip: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2, 20). Stăruirea în dreapta credinţă (ortodoxia) şi în dreapta făptuire (ortopraxia) constituie un factor determinant de sporire duhovnicească a omului, de creştere în asemănarea cu Dumnezeu, Care nicicând nu obosește să ne iubească, să ne aștepte, să ne primească, să ne rânduiască ale Sale locașuri.

Ortodoxia este comoară neprețuită, un aur pur: aflat, în decursul atâtor veacuri, în cuptoarele multor frământări și rătăciri, s-a arătat mai curat și mai strălucitor, eliberat de rugina eresurilor de tot felul. Însă, pentru noi, românii, Ortodoxia mai înseamnă ceva: imboldul spre a fi una. Credința într-Unul Dumnezeu, întreit în Persoane, unitatea, egalitatea și deofiin­țimea Persoanelor Preasfintei Treimi au fost model și ideal pentru frații români obligați atâta amar de vreme să trăiască des­părțiți.

Repet ori de câte ori am prilejul această realitate providențială din istoria poporului român. Da! Ortodoxia ne-a unit! Ortodoxia ne-a deșteptat dorința de unire, ea ne-a menținut dorul de unitate și tot ea ne-a dat putere să suferim atâtea răstigniri cu necurmata nădejde în bucuria Învierii.

Așa cum am mai spus, avem nevoie să ne redescoperim valorile și istoria, după cum avem nevoie de aer. Pe 15 iunie a fost ziua comemorării lui Eminescu. Nu pot uita ce a spus adâncul stihuitor despre istorie: „Istoria omenirii este desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mişcă un fir de păr din capul nostru fără ştirea lui Dumnezeu”. Toate se întâmplă cu voia Domnului, chiar dacă uneori avem impresia că suntem singuri și că trăim în meandrele hazardului. Personajele pe care Lupii Albi ni pe pun înainte prin astfel de spectacole, ne reamintesc că în istoria neamului românesc se aud trosnind pașii lui Dumnezeu, după cum frumos spunea Nicolae Iorga.

Vin lângă Lupii Albi cu un îndemn, prin nepieritoarele cuvinte ale Mântuitorului Hristos, Cuvântul Tatălui Ceresc: „rămâneți în dragostea Mea” ( Ioan 15, 9). Cât timp noi toți vom păstra Cuvintele Mântuitorului Hristos ca pe un tezaur neprețuit, și mai cu seamă, cât timp ne vom strădui să le împlinim, atunci tot ceea ce înfăptuim în această lume capătă sens, valoare. Este esențial să prioritizăm just viața cu toate provocările ei.

Nu putem renunța la relația noastră cu Cerescul Părinte nici chiar atunci când sarcinile ce privesc viața noastră materială sunt tot mai solicitante, când lumea este tulburată ori pandemică, când viața economică și politică devin tot mai acaparatoare. Putem să muncim cu mare avânt, dar să n-avem spor, putem agonisi averi, dar fără a capitaliza în Cer nimic, putem să învățăm multe şi să nu reținem ceva vital pentru mântuire.

Îi îndemn pe Lupii Albi să rămână statornici în credința față de sfânta noastră Ortodoxie și dragostea de neam și glie, așa după cum și eroii pe care ei îi întruchipează le-au manifestat plenar în toată existența lor.

Îi mai îndemn să nu uite că fără această comoară a valorilor spirituale primită de la înaintași ne este periclitată însăși existența.  Când unui popor îi slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, atunci se află în declin; când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide pentru putere, uitându-şi credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge. Cerul țării pare, ce-i drept, același, pământul arată la fel de roditor, râurile repezi cu ape cristaline curg, așijderea, grăbite către Marea cea Mare; așezările omenești rămân la locurile lor, încremenite între veacuri, dar sufletul neamului parcă se spulberă, amintirile sfinte se șterg, tradițiile multiseculare se uită, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei patrii.

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE