Nichita Stănescu a scris și un număr important de poezii care ridicau în slăvi noua orânduire. Au aceste versuri valoare literară sau rămân o pată în istoria personală a lui Nichita?


Întrebarea, care face parte dintr-un interviu ce va apărea mâine în ziarul Evenimentul zilei, a fost parată de academicianul Eugen Simion: „În volumul de debut sunt câteva poeme pe teme circumstanțiale (fără ele cartea n-ar fi putut apărea în vecii vecilor!) și atât. Roșu vertical, volumul de mai târziu, acela pe care i-l reproșează procurorii morali de după 1990, este o carte autentică de poezie. Recitește-l, te rog, și te vei convinge. Apropo de loc (pământ) și de tema identității. Poemul Un pământ numit România tocmai la acest spațiu sacru, mitic – dacă vrei – se referă. Așa că Nichita Stănescu „n-a ridicat în slăvi” –  cum zici – noua orânduire. A făcut altceva până la 50 de ani, când s-a grăbit să părăsească această lume complicată: a înnoit poezia românească. După Arghezi, Nichita Stănescu este poetul care i-a schimbat limbajul și substanța. A pregătit-o, cu neomodernismul lui, când ludic, când metafizic, când metalingvistic (adică prin necuvintele lui) să treacă în postmodernitate… Cam aceasta este pata în istorie pe care a lăsat-o acest mare poet”.

Te-ar putea interesa și: