A rupt tăcerea. Ce face Denise Rifai după demisie

A rupt tăcerea. Ce face Denise Rifai după demisie

Jurnalista Denise Rifai, fosta moderatoare a emisiunii Legile Puterii, a acordat primul interviu după demisia de la Realitatea Plus. Amintim că aceasta și-a anunțat plecarea printr-o postare pe Facebook.

”Motivul este unul cât de poate de simplu: între mine că jurnalist și noua linie editorială a postului s-a instalat o incompatibilitate evidentă”, a scris Rifai pe rețeaua de socializare.

Fosta moderatoare a decis să rupă tăcerea și a acordat un interviu. „De zece ani, eu sunt foarte implicată, muncesc de dimineața până seara. Toți acești ani în presă au fost de luni până duminică, așa sunt eu, așa e structura mea. Nu am dormit, nu am avut vacanță. Pentru mine, zilele acestea nu știu când au trecut.

Cumva, acum, mă refac. Și vreau să-mi acord puțin timp mie, să mă mai odihnesc. (...)  După odihnă, însă, trebuie să ne întoarcem la treabă. Avem treabă multă”, a declarat Denise Rifai pentru DCNews.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ea susține că e foarte căutată în această perioadă și că, momentan, nu a luat o decizie. ”Negociez. Oamenii mă sună. Și acest lucru mă bucură. Eu știam că sunt un jurnalist iubit, dar primesc atât de mult feedback bun... Sunt sunată, primesc propuneri. O să fac o alegere și o să mă apuc de treabă”, a mai spus jurnalista.

Ea a dat și câteva detalii despre cum ar trebuie să se prezinte noul loc de muncă. ”Eu trebuie să fiu liberă, să mă lași să îmi fac treaba corect, să informez, să critic. Noi trebuie să criticăm și să spunem adevărul tot timpul, orice ar fi. Eu fac lucruri doar dacă sunt corecte”, a mai mărturisit Denise Rifai pentru sursa citată.