Evenimentul Zilei > Social > A murit Valentin Boeru, unul dintre cei mai respectați ziariști din presa românească
A murit Valentin Boeru, unul dintre cei mai respectați ziariști din presa românească

A murit Valentin Boeru, unul dintre cei mai respectați ziariști din presa românească

A murit unul dintre ziariștii cu vastă experiență din presa românească, Valentin Boeru, 65 de ani, care a scris în ultimul deceniu la cotidianul Național.

A murit la vârsta de 65 de ani, ziaristul Valentin Boeru, care scria din anul 2011 la cotidianul „Național”. A fost cunoscut pentru stilul tăios al editorialelor din publicația amintită și a început să facă presă în 1990. Atunci când, în luna martie, a debutat la săptămânalul Expres. Apoi a continuat la săptămânalul Cațavencu. A fost redactor-șef adjunct la revista Baricada, prima publicație de opoziție din România.

Valentin Boeru a lucrat timp de 31 de ani în presa din România

Valentin Boeru a fost redactor-șef adjunct la Viitorul Românesc și șef secție Investigații-Reporteri speciali la Zig Zag. Redactor-șef adjunct la cotidianul Realitatea românească și, din luna februarie a anului 2011, senior editor la cotidianul Național. A avut experiențe și în televiziune, pentru că a lucrat la Tele 7 ABC ca reporter, apoi a fost director de programe la Pro TV Deva și producător general la postul Național TV.

„Mult prea repede, la 65 de ani, ziaristul Valentin Boeru a plecat. Vali avea mereu cuvintele la el într-o presă care trăiește din poze sub care pune „no comment”. Vali ne-a fost un coleg și un prieten în urma căruia rămân pagini pline, suculente, savuroase. Vali scria frumos și când critica. Vali ne va lipsi, deja ne lipsește, dar va fi mereu printre noi cu textele lui. Îți mulțumim pentru tot, Vali Boeru!”, a fost mesajul pe care l-au transmis colegii de la „Național”.

Iată un fragment din ultimul editorial semnat de Valentin Boeru, în „Național”, la data de 1 octombrie 2021

„Sunt două tabere distincte în partidul lui Orban. Una cu lingușeala, cealaltă cu croșeul de dreapta. Prima îți susură adormitor la ureche, cealaltă e cu bătaia. Cum se aude. Cu bătaia.

Eu nu cedez. Exact ca la Mărășești, Mărăști și Oituz. Indiferent câți vor fi în jurul meu, voi da bătălia până la capăt. Și voi da bătălia cu toată forța pe care o am, voi da bătălia pentru PNL, voi da bătălia pentru România! Îmi doresc un PNL liber, cu oameni pe propriile picioare, care decid conform propriilor conștiințe și conform propriei evaluări și discernământ.” Așa țipa Orban la microfon, să știe tot poporul. El este eroul de la Cotul Donului, de la Oarba de Mureș și de la alte coturi și oarbe.

„Îmi doresc un PNL în slujba României, care să nu trădeze niciodată interesele fundamentale ale țării pe care o iubim, îmi doresc un PNL care să aibă forța și curajul să ia toate deciziile să ducă România spre destinul pe care îl merită, printre cele mai puternice țări din Europa! Așa să îmi ajute Dumnezeu (…)”, scria Valentin Boeru în Național.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.