A murit unul dintre cei mai iubiţi actori români. Tragedie în România

A murit unul dintre cei mai iubiţi actori români. Tragedie în România

Veste neagră pentru cei care l-au cunoscut pe cel mai longeviv actor al Teatrului de Stat Constanța, Alexandru Mereuţă, dispărut dintre noi la 93 de ani.

Cel care la începuturile carierei a avut şansa de a lega o prietenie solidă cu legendarul Toma Caragiu era foarte iubit şi apreciat de constănţeni.

„Nea Alecu”, aşa cum îi spuneau cei din urbea de la Malul Mării Negre, era apreciat şi de administraţia locală şi fusese numit cetăţean de onoare al Constanţei.

De fapt, chiar luni, 21 septembrie, în şedinţa Consiliului Local Municipal urma să primească un teren în oras, alături de alţi cetăţeni de onoare ai Constanţei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Săracu' nea Alecu! Îl iubea tot oraşul”, a fost reacţia unei doamne care i-a apreciat activitatea, dar a cărei identitate n-o putem divulga.

„Astăzi ne despărțim, cu regrete și cu duioase amintiri, de ALEXANDRU MEREUȚĂ, cel mai longeviv actor al Teatrului de Stat Constanța.

Blând, vorbăreț, mereu gata să recite o poezie sau să povestească o întâmplare cu tâlc, Nea Alecu, așa cum îi spuneau toți prietenii, era o bogăție de om.

Născut în iunie 1927, în 1952 a absolvit I.A.T.C. I.L. Caragiale, București, la clasa profesorului Nicolae Băltățeanu.

A venit la Constanţa în 1960, după ce a jucat timp de opt ani în Bucureşti şi în Bârlad. În acest din urmă oraş a fost câţiva ani director al teatrului V.I.Popa.

«La Constanţa, Mereuţă a realizat o impresionantă galerie de personaje, cu precădere bătrâni plini de pitoresc şi sensibilitate, sfătoşi şi înţelepţi, blajini, sentimentali şi calzi», scria Georgeta Mărtoiu, secretar literar, martor al vieţilor şi creaţiilor celor mai mulţi dintre actorii vechi ai teatrului.

Pe lângă rolurile memorabile pe care le-a jucat, printre care Ianke din Tache, Ianke şi Cadâr, Nae Ipingescu din O noapte furtunoasă, Georges din Gaiţele şi multe altele, Alexandru Mereuţă a fost constant preocupat de regie, punând în scenă piesa Muşcata din fereastră, oferind îndrumare amatorilor şi făcând în mai multe rânduri asistenţă de regie.

În ultimii săi ani de actorie, a jucat, tot pe scena Teatrului de Stat Constanța, în Dionysos, Scaiul, Trei surori şi Escrocii.

Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească și să-i facă parte în rai! Condoleanțe familiei îndoliate!”, a transmis conducerea Teatrului de Stat Constanţa.

Foto: Alexandru Mereuţă

sursa foto