Evenimentul Zilei > Actualitate > A murit un muzician legendar. Anunțul a fost făcut chiar de către premier: ”Va rămâne întotdeauna în memorie”
A murit un muzician legendar. Anunțul a fost făcut chiar de către premier: ”Va rămâne întotdeauna în memorie”

A murit un muzician legendar. Anunțul a fost făcut chiar de către premier: ”Va rămâne întotdeauna în memorie”

Premierul Jamaicăi, Andrew Holness, a anunțat decesul celebrului muzician jamaican Lee „Scratch'' Perry. „Lee 'Scratch' Perry a murit duminică dimineaţă în timp ce se afla la spitalul Noel Holmes. Avea 85 de ani'', a scris Holness pe contul său de Twitter.

Nu au fost însă oferite informaţii privind cauza decesului.

„Lee Scratch Perry va rămâne întotdeauna în memorie pentru veritabila sa contribuţie la frăţia muzicii”, a menţionat oficialul, care a transmis condoleanţe familiei, prietenilor şi fanilor.

Lee „Scratch” Perry, pe numele său real Rainford Hugh Perry, s-a născut în nord-vestul Jamaicăi în martie 1936.

El a renunţat la şcoală la vârsta de 15 ani şi s-a mutat ulterior la Kingston, în anii ’60. „Tatăl meu lucra pe străzi, mama pe câmp. Eram foarte săraci”, a povestit el pentru revista britanică New Musicalm Express (NME) în 1984. ”Nu am învăţat nimic la şcoală. Am învăţat totul pe stradă”, precizat el la acea vreme, potrivit AFP.

În calitate de producător şi cântăreţ, el a fost unul dintre pionierii reggae în anii ’60 şi ’70, precum şi ai genului muzical dub, desprins din acesta.

Tehnicile sale de producţie au influenţat în deceniile următoare numeroşi muzicieni din alte genuri.

Alături de Bob Marley și Paul McCartney

El a colaborat cu legendarul artist reggae Bob Marley şi cu alţi muzicieni jamaicani cunoscuţi, dar şi cu nume sonore din alte ţări, precum Paul McCartney, The Clash şi Beastie Boys.

Perry a fost cel care a încurajat intrarea în studio a lui Marley, care s-a ridicat apoi în vârful muzicii reggae. „Fără el, Bob Marley ar fi rămas o săgeată orfană de arcul său”, a scris jurnalistul muzical Francis Dordor în „Inrockuptibles”. Perry ”a reintrodus Africa în muzica jamaicană. Nu doar pluralitatea ritmică, ci şi rezonanţa culturală şi filosofică”, a notat specialistul în reggae, potrivit Agerpres.

Pentru discul său intitulat „Jamaican E.T.”, Lee ”Scratch” Perry a fost recompensat cu un premiu Grammy la categoria cel mai bun album reggae, în 2003.

Muzicianul excentric, se întorsese recent în Jamaica după mulţi ani petrecuţi în Europa.

În ianuarie, el a scris pe Instagram că în Elveţia – unde a locuit ultima oară – era prea frig şi ”energia nu era potrivită”, făcând referire la măsurile anti-coronavirus.