Capul de listă al candidaţilor Partidului România Unită (PRU) pentru Senat în judeţul Mehedinţi, Constantin Stana, a decedat subit luni seara.
"Profesorul Stana a fost mentorul echipei de campanie electorală a partidului nostru. În scurta perioadă de când activăm în peisajul politic al judeţului Mehedinţi, el s-a dovedit a fi unul dintre cei mai activi membri, tot timpul animat de dorinţa de schimbare a societăţii româneşti", a spus preşedintele organizaţiei judeţene a PRU, Cornel Stroescu.
Potrivit acestuia, Constantin Stana ocupa primul loc pe lista PRU Mehedinţi pentru Senat la alegerile parlamentare, el fiind urmat de Mitroi Aurelian, Sitaru Constantin şi Bărăitaru Ion.