O mare glorie a fotbalului românesc s-a stins din viaţă în noaptea de marţi spre miercuri, anuntă site-ului clubului CS Universitatea Craiova.
Corneliu Andrei Stroe, creatorul Craiovei Maxima, a trecut în nefiinţă la vârsta de 70 de ani.
"A fost la plimbare prin parc cu sotia dumnealui. Apoi, au venit acasa, iar el s-a asezat la televizor, in fotoliu. Doamna s-a dus la bucatarie, iar cand s-a intors la dumnealui, nea Cornel nu mai era in viata. E o mare drama. Nu imi gasesc cuvintele. E de necrezut“ a declarat Silvian Cristescu pentru Fanatik.
"Este o zi dureroasa pentru toata suflarea din Banie. Profesorul Corneliu Andrei Stroe, presedintele de onoare al clubului nostru, nu mai este fizic printre noi. El va ramane mereu in inimile noastre! Creatorul Craiovei Maxima s-a alaturat in aceasta dimineata Capitanului Costica Stefanescu, lui Constantin Otet, Nelu Oblemenco si Zoli Crisan in ceruri", se arata într-un comunicatul de presă trimis de clubul Craiova.
“Este unul dintre artizanii Craiovei Maxima! Este la CS Universitatea Craiova din anul 1966. Timp de patru ani a ocupat functia de secretar al CS Universitatea Craiova. Apoi, intre 1970-1983 a fost vicepresedinte al clubului, iar in sezonul 1983-1984 presedinte al CS Universitatea Craiova. in tot acest timp, a condus clubul spre marile performante pe plan intern si european” este descris acesta pe site-ul Craiovei.
Corneliu Andrei Stroe a fost preşedinte de onoare şi la echipa patronată de Adrian Mititelu, din 2008 şi până la dezafilierea din 2011, fiind începând cu august 2013 preşedinte al Consiliului de Adminstratie al Clubului la CSU Craiova. Corneliu Andrei Stroe a activat timp de mai bine de 30 de ani în structurile de conducere ale Clubului Universitatea Craiova.