A murit lovit de propria maşină

Un tânăr de 29 din Bihor a fost lovit mortal aseară de autoturismul său, după ce a încercat să scoată o piatră de sub o roată a autovehiculului, pe care îl oprise pe o pantă, iar maşina a trecut peste el, anunţă Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, un echipaj al Ambulanţei a fost solicitat să intervină în localitatea Câmp, în apropiere de Vaşcău, unde un bărbat de 29 de ani a fost călcat de propriul său autoturism.

"Bărbatul a încercat să-şi pornească autoturismul marca ARO, pe care îl oprise într-o pantă, pe un drum forestier din pădurea Câmp-Moţi. Se pare că una din roţile maşinii era blocată cu o piatră, iar în momentul în care victima a luat piatra, maşina a pornit la vale, a trecut peste el, iar apoi şi-a continuat drumul şi s-a răsturnat într-o râpă", a declarat inspectorul.