A murit Gheorghe Huțanu

A încetat din viață Gheorghe Huțanu, unul dintre cei mai mari hocheiști români din toate timpurile. Huțanu a murit ieri la Spitalul Municipal din Sfântu Gheorghe, unde era internat de câteva cîteva zile.

În ultimii doi ani, Gheorghe Huțanu era internat la un cămin de bătrâni din localitatea Haghig, județul Covasna.

Suferea de mai multe boli și era semiparalizat.

Gheorghe Huţanu s-a născut pe 17 iunie 1950 la Bucureşti şi a jucat la echipele Dinamo 1968-1976 , Steaua  1977-1978, Dunărea Galați 1979-1981, HC Sf. Gheorghe 1983 - 1985.

A fost component al echipei naţionale de hochei, fiind desemnat cel mai bun atacant al grupei valorice C la Campionatul Mondial de Hochei din 1971 (Elveţia) cu 22 puncte. "Ceea ce a fost Dobrin în fotbal și Gațu în handbal, asta a reprezentat Huțanu pentru hocheiul românesc", ne-a declarat fostul internațional Mihai "Goe" Popescu, cel care a avut șansa să joace alături de Gheorghe Huțanu.

Înmormântarea va avea loc în localitatea Haghig la începutul săptămânii viitoare.