A MAI CĂZUT UN MIT. Alimentele prăjite nu îmbolnăvesc inima. Care este explicația

Un nou studiu publicat în British Medical Journal contestă toate regulile alimentației sănătoase: alimentele prăjite nu îmbolnăvesc inima atât timp cât folosiți ulei de măsline sau de floarea-soarelui.

Cercetătorii de la Universitatea din Madrid au verificat dacă există vreo legătură între alimentația bogată în prăjeli și riscul de boli cardiovasculare. Au fost analizate date de la 41.000 de adulți cu vârste între 29 și 69 de ani, care au fost împărțiți în patru grupuri în funcție de cantitatea de prăjeli consumată. Ei au fost monitorizați 11 ani și în tot acest timp au fost înregistrate 600 de infarcturi miocardice, iar 1.100 de persoane au murit din cauze diverse. Nu au fost constate însă diferențe în ceea ce privește starea generală de sănătate între cele patru grupuri de participanți la studiu. Alimentele prăjite își schimbă valoarea nutrițională: pierd din apă și se îmbibă cu grăsimi, crescând și numărul de calorii. Cercetătorii atrag însă atenția că prăjitul în alte uleiuri decât cele menționate sau chiar în untură poate dăuna sănătății. Periculoase sunt și uleiurile refolosite, indiferent de tipul lor. „Studiul arată cât de mult contează tipul de ulei folosit” Pe de altă parte, un consum excesiv de alimente grase duce la acumularea kilogramelor în plus, iar obezitate reprezintă un risc cardiovascular. Un alt aspect este faptul că dieta spaniolilor este meditaraneană, bogată în salate, vin roșu, fără excese și, în general, destul de sănătoasă. „Legătura dintre consumul de alimente prăjite și boli de inimă nu este susținută de dovezi. Asta nu înseamnă că un consum excesiv de alimente bogate în grăsimi nu poate dăuna sănătății. Studiul mai arată cât de mult contează tipul de ulei folosit la prăjire. În general, recomandăm grăsimile vegetale, nesaturate, nu pe cele saturate, animale”, a declarat profesorul Michael Leitzmann, de la Universitatea din Rogensburg, Germania.