A jefuit o bancă şi a abandonat prada la o ghenă de gunoi

Un jaf ciudat s-a petrecut ieri la o unitate bancară din din cartierul arădean Micălaca.

Un bărbat cu fața acoperită cu o cagulă a amenințat cu un pistol casiera, care, temându- se pentru viața ei, i-a dat 86.000 de lei, că mai mult nu avea în sertar. Banditul a luat-o apoi la fugă printre blocuri aruncând rucsacul, pe care îl avea la el, într-o ghenă de gunoi, la 200 de metri distanţă de banca tâlhărită.

Poliția, care a fost sesizată, la ora 11,55, a găsit rucsacul în care erau banii luați de la bancă, o pereche de mănuși, o cagulă și un pistol de jucărie. În unitate bancară se mai aflau la momentul comiterii jafului încă două persoane angajate ale băncii şi un client. Bărbatul a declarat că a fost și el amenințat cu pistolul și că regretă că nu a reușit să imobilizeze atacatorul. Martorii care l-au văzut pe tâlhar au declarat poliţiştilor că acesta avea o constituţie atletică, iar în timp ce fugea a sărit peste gardurile vii din zonă. Poliţiştii din Arad au anunţat, aseară, că au prins un suspect și că acesta va fi supus testului poligraf. Totodată, ei verifică înregistările de pe camerele de supraveghere din zonă.