A început recensământul lebedelor reginei, pe Tamisa

A început recensământul lebedelor reginei, pe Tamisa

Tradiționala numărătoare a lebedelor, sau „swan upping”, se desfășoară de luni până vineri, o ceremonie veche de 900 de ani, cu puternice simboluri pentru coroana britanică.

Regina Elisabeta este proprietarul tuturor lebedelor aflate în libertate în Marea Britanie. Proprietatea asupra lebedelor pe o anumită întindere de apă a fost în general acordată proprietarilor de terenuri riverane, până în secolul al XVI-lea. Singurele entități care-și exercită încă aceste drepturi sunt două companii de livrare din Londra, Vintners și Dyers. Astfel, proprietarea asupra lebedelor din Tamisa este împărțită în mod egal între Coroană, Vintners și Dyers. Împreună cu reprezentanți celor două companii, cei ai Coroanei parcurg timp de cinci zile apele fluviului Tamisa pentru a prinde și eticheta lebedele, inclusiv cele cu pui. Lebedele capturate de reprezentanții reginei primesc pe un picior un inel legat de baza de date a British Trust for Ornithology. Cele capturate de reprezentanții Vintners și Dyers primesc un inel similar pe celălalt picior.

Amenințate cu dispariția

Acest eveniment, dincolo de faptul că a devenit o atracție turistică și educativă, permite efectuarea de analize științifice cu privire la fauna Tamisei, pentru a înțelege evoluția lebedelor, scrie Le Figaro. Până în 1960, Tamisa număra 1.300 de lebede. O cifră care a scăzut dramatic la 20, începutul anilor 2000. Această scădere abruptă a fost un semnal de alarmă pentru autoritățile publice care au pus în practică politici de depoluare a fluviului. La ora actuală, rezultatele sunt apreciate ca încurajante.

Ne puteți urmări și pe Google News

Stăpâna lebedelor

Pe de altă parte, lebăda este emblema unei prerogative foarte speciale a reginei. Elisabeta a II-a nu este numai regina Regatului Unit și a altor state din Commonwealth, ea fiind numită și Stăpâna Lebedelor. Ca atare, ea posedă istoric toate lebedele (din specia lebăda mută, Cygnus olor) din Regatul Unit. Dar regina nu-și exercită, practic, suveranitatea decât pe proprietățile anumitor tronsoane și afluenți ai Tamisei în jurul orașului Windsor. Acest titlu datează din 1295, când monarhul britanic a numit pentru prima dată un Swan Master însărcinat cu protejarea tuturor lebedelor de-a lungul Tamisei. În 20 iulie 2009, regina Elisabeta a asistat pentru prima dată la recensământul lebedelor de pe Tamisa. A fost prima dată când monarhul Marii Britanii a asistat personal la această ceremonie, după sute de ani.

De Crăciun, Henric al III-lea a pus 40 de tavă

Lebăda a avut o importanță specială pentru coroana britanică, această pasăre fiind considerată un simbol al puterii, până la începutul secolului XIX. Lebedele erau savurate la mesele marilor banchete ale nobilimii. Spre exemplu, de Crăciun, Henric al III-lea a provocat o puternică impresie în rândul nobililor englezi, atunci când pe masă au fost aduse 40 de lebede pe platouri. A deține monopolul asupra lebedelor a permis monarhiei să-i impresioneze pe invitați și să le reamintească puterea coroanei. De altfel, lebăda, nu numai în cadrul monarhiei, era în mod egal încarnarea unei forme de bogăție. A avea lebede în secolul XVI presupunea obligatoriu un permis în acest sens, evident care costa extrem de scump. Deci, pentru a fi proprietarul mai multor lebede erau necesare mijloace bănești și un statut social ridicat.

Consumul, o trădare a Coroanei

Dar, dacă lebedele nu mai sunt mâncate de mai bine de un secol, a trebuit așteptat anul 1998 pentru a apărea o schimbare în dreptul englez. De atunci, nu mai este considerată trădare a coroanei britanice consumul lebedelor în Regatul Unit. Totuși, lebedele mute sunt protejate și de Wildlife and Countryside Act din 1981, fiind ilegală deținerea lor la domiciliu sau uciderea lor. Regina Marii Britanii nu este doar Swan Master. Ea posedă sturionii, balenele, marsuinii și delfinii din Marea Britanie pe o rază de cinci kilometri în jurul coastelor.