A fugit de la locul accidentului. Fără permis, dar cu alcoolemie record

A fugit de la locul accidentului. Fără permis, dar cu alcoolemie record

Gălăţeanul de 49 de ani, băut şi fără permis, care a accidentat grav, joi seara, doi pietoni în localitatea gălățeană Folteşti, a fost reţinut şi a fost dus în faţa instanţei, la Judecătoria din Tîrgu Bujor. Anchetatorii cerut arestarea sa preventivă.

Bărbatul din Foltești, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției și a acroșat cu partea din față a mașinii un localnic, de 39 de ani, și un minor, de 8 ani, care se deplasau pe marginea dreaptă a părții carosabile, proiectându-i într-un șanț.

Deși bărbatul rănit i-ar fi cerut șoferului să sune la 112, acesta ar fi refuzat, părăsind locul accidentului. După depistarea acestuia, polițiștii au constatat că nu posedă permis de conducere și, din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice. Bărbatul este cercetat într-un alt dosar tot pentru conducere fără permis.

Între timp s-au aflat şi rezultatele alcoolemiei. „La aproximativ o oră de la producerea accidentului, poliţiştii l-au identificat pe bărbatul aflat la volanul autoturismului, acesta era într-o avansată stare de ebrietate, neputând fi testat cu etilotestul, dar a fost condus la spital pentru a i se preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, rezultatul fiind de 3, 49 g/l alcool în sânge“, a precizat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Starea de sănătate a celor două victime ale sale, un bărbat de 39 de ani şi copilul de 8 ani, este destul de gravă, ambii necesitând intervenţie chirurgicală.

Bărbatul de 49 de ani este acuzat de comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, sub inflenţa băuturilor alcoolice, fugă de la locul accidentului şi vătămare corporală din culpă. El era, înainte de comiterea acestui accident, cercetat în libertate tot pentru că a condus fără permis, scrie vremeanoua.ro.