Naționala de fotbal a României va evolua, în barajul pentru calificarea la Euro 2021, la data de 4 iunie. Meciul se va disputa la Reykjavik și ar fi trebuit să se joace, inițial pe 26 martie. Dacă vor câștiga, elevii lui Mirel Rădoi vor întâlni învingătoarea din meciul Bulgaria – Ungaria, în deplasare.

„În urma deciziei Comitetului Executiv UEFA din 17 martie, toate partidele interțări programate inițial în martie au fost mutate în iunie, în perioada 1 – 9 iunie, ca măsură de precauție în contextul pandemiei COVID-19.

Vineri, forul de la Nyon a precizat noile date de disputare la care sunt programate partidele din play-off-ul EURO, turneu final care a fost reprogramat în 2021. Astfel, semifinalele barajului au acum ca dată de disputare ziua de joi, 4 iunie, în timp ce finalele sunt programate marți, pe 9 iunie. Situația pandemiei fiind în evoluție, aceste date pot suferi modificări.

Reprezentativa României va întâlni Islanda, în deplasare, în semifinala play-off-ului. În cazul unui succes, tricolorii vor juca pentru locul la EURO, tot pe teren străin, în fața Bulgariei sau Ungariei”, anunță frf.ro.