A fost prins evadatul din Dâmboviţa

Bărbatul care a evadat din arestul Poliției Județene Dâmbovița a fost prins de polițiști, azi după-amiază, în jurul orei 14.30, într-o zonă împădurită de lângă localitatea Diaconești-Vârfuri.

Șeful Poliției Județene Dâmbovita, chestorul Aurelian Vlădulescu, confirmă că evadatul nu a opus rezistență în momentul prinderii de către patru polițiști.

,,Din primele cercetări reiese că Adrian Oprescu a ajuns lângă localitatea de reședință, Bezdead, și, văzând forțele de ordine și știind că este urmărit de polițiști, a intenționat să se îndepărteze de această localitate și să ajungă la Vârfuri. Locul unde a fost prins este situat lângă o stână, într-o zonă foarte greu accesibilă, unde tânărul probabil că a copilărit și pe care o știa foarte bine", a declarat chestorul Aurelian Văldulescu.

În primă fază, bărbatul a fost adus la sediul Poliției Pucioasa și transportat sub escortă la IPJ Dâmbovița, unde urmează să fie audiat și reîncarcerat. Pe lânga infracțiunea de tâlhărie, Adrian Oprescu va fi cercetat și pentru evadare, faptă pentru care riscă pedeapsa cu închisoarea între șase luni și doi ani. A tâlhărit doi bătrâni

Adrian Oprescu, de 30 de ani, acuzat a a tâlhărit doi bătrâni - părinții fostului lider al PC Dâmbovița, Alexandru Alexandrescu - a evadat, duminică, în jurul orei 17.00, din arestul Poliției Județene Dâmbovița.

El are un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru tâlhărie, fiind acuzat că în 2 februarie, împreună cu  alte cinci persoane, a intrat în locuința a doi bătrâni din localitatea Tătărani, pe care i-a legat și de la care a furat suma de 10.000 de lei și un autoturism care, ulterior, a fost găsit abandonat în Capitală.

Cei doi bătrâni sunt parinții fostului lider al PC Dâmbovița, Alexandru Alexandrescu. În momentul evadării din arestul PJ Dâmboviţa, bărbatul era în "camera de plimbare", aflată lângă arest și amenajată în curtea Inspectoratului Județean de Poliție.

Bărbatul era împreună cu un alt arestat preventiv, pe care, la un moment dat l-a ameninţat, avertizându-l să tacă, și s-a urcat pe zidul "camerei de plimbare", a rupt plasa de sârma de deasupra, după care a sărit gardul Poliției și a fugit în direcția Liceului nr. 2, aflat în zona Gării Târgoviște.

Evadatul a fost dat în urmărire națională și în consemn la punctele de trecere a frontierei, fiind făcute verificări inclusiv în gări și autogări. Vecinii îi ştiu cazierul

În satul natal părerile despre Oprescu nu sunt deloc favorabile, oamenii cunoscându-l ca pe un hoț recidivist. "Veniră o vecină să-mi spuie și mie ce s-a întâmplat, ce să vă spun, trei sferturi din viață a făcut-o în pușcărie, fură de prin magazine de prin fabrici și case. E virusul ăsta al hoție intrat în el, e în sânge nu ai ce să-i mai faci", a declarat Traian Aresenoiu, unul dintre vecinii lui Oprescu.

O femeie ieșită la poartă ne privește cu teamă. Îi suntem necunoscuți și evită să intre în vorbă. Totuși, își înfrânge reticenţa și ne spune câteva cuvinte.

"Am auzit la televizor. Eu nu prea știu nimic, la noi în comună nu a făcut furturi, poate făcea prin alte părți. Ce să vă spun, e păcat că a făcut rău la oameni, dacă a făcut", a declarat Valeria Bobu, o bătrâna în vârstă de 75 de ani

<!-- /* Font Definitions */ @font-face {font-family:"Cambria Math"; panose-1:2 4 5 3 5 4 6 3 2 4; mso-font-charset:238; mso-generic-font-family:roman; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:-1610611985 1107304683 0 0 159 0;} /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-unhide:no; mso-style-qformat:yes; mso-style-parent:""; margin:0cm; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:"Times New Roman","serif"; mso-fareast-font-family:"Times New Roman";} .MsoChpDefault {mso-style-type:export-only; mso-default-props:yes; font-size:10.0pt; mso-ansi-font-size:10.0pt; mso-bidi-font-size:10.0pt;} @page Section1 {size:612.0pt 792.0pt; margin:70.85pt 70.85pt 70.85pt 70.85pt; mso-header-margin:35.4pt; mso-footer-margin:35.4pt; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} -