A fost Patriarhul Aleksei al II-lea asasinat?

Biserica Ortodoxă Rusă a dispus formarea unei comisii care să elimine speculaţiile din presă potrivit cărora Patriarhul Aleksei al II-lea a fost victima unui accident rutier, informaţie apărută pe portalul credo.ru şi preluată de France Presse.

Potrivit surselor citate de credo.ru, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, în vârstă de 79 de ani, a oficiat la Kremlin, săptămâna trecută, cu o zi înaintea decesului (n.r. - vineri), o liturghie la care participanţii spun că Patriarhul părea să se simtă „în formă“, fără să aibă semnele unei boli.

Vineri, şeful biroului de presă al Patriarhiei Ruse, Vladimir Viguilianski, anunţa, fără să ofere detalii suplimentare, că „Sfântul Părinte a murit la locuinţa sa din Peredelkino“.

Patriarhia Rusă va anunţa cauza oficială a decesului

Conform unui alt purtător de cuvânt, Întâistătătorul Bisericii Ruse s-a stins din viaţă în urma agravării unei afecţiuni cardiace, din cauza căreia a suferit mai multe atacuri de cord de-a lungul vieţii. Trupul neînsufleţit al Patriarhului se află depus la Catedrala Mântuitorului din Moscova, până marţi, când au loc funeraliile de înmormântare, la Catedrala Ielohovski. Aleksei al II-lea, născut la 23 februarie 1929 în oraşul Tartu din Estonia, a contribuit la întărirea influenţei Bisericii Ortodoxe Ruse în lume şi la dizolvarea schismei de 80 de ani cu Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate.